Menu
in

Roma, judecătorii i-au luat copilul: „Inadecvată, e săracă şi a suferit”

Maria A., o româncă de 35 de ani care lucrează ca menajeră şi trăieşte într-o structură gestionată de maici la Roma, şi-a pierdut copilul de trei ani pentru că Tribunalul pentru minori a considerat-o inadecvată să fie mamă. „E săracă, a suferit mult în tinereţe, şi nu a răspuns unui proiect de reechilibrare”, aceasta este, în sinteză, motivarea deciziei. Sentinţa a fost emisă în octombrie, însă abia acum a apărut motivaţia.

Copilul a fost încredinţat unei structuri de asistenţă în aşteptarea demarării procedurilor de adopţie. Femeia, care nu este acuzată de nicio infracţiune nici de acte de violenţă, nu are antecedente penale. Potrivit judecătorilor de la Tribunalul de minori din Roma, „are sentimente de afecţiune faţă de fiu, însă nu este în măsură să aibă grijă de acesta” şi apoi „din cauza trecutului său dureros rezultă a avea ea însăşi nevoie de sprijin şi apropiere”.

Trecut zbuciumat

Maria are un caracter mai închis şi neîncrezător, din cauza unor suferinţe din trecut: abandonată la naştere, a trăit mereu în orfelinate şi a suferit violenţe şi rele tratamente încă de la o vârstă fragedă. A suferit, dar nu s-a dat niciodată bătută în faţa dificultăţilor vieţii. În sentinţă se spune că „nu se poate nega legătura afectivă pe care o are faţă de propriul fiu”, însă „uneori numai afecţiunea strict legată de maternitatea biologică nu este utilă pentru a garanta unui fiu ceea ce are nevoie”.

Maria a sosit în Italia acum patru ani. A rămas însărcinată şi a fost găzduită la Roma de maicile din ordinul Madre Teresa, într-o structură în cartierul Primavalle. La câteva luni după naştere, a suferit destinul multor fete sărace, deseori străine, care găsesc cu dificultate un adăpost şi un ajutor pentru sarcină, şi care apoi, după ce au născut, trebuie să-şi găsească o altă locuinţă şi deseori nu ştiu unde.

Maria a ajuns la asociaţia onlus „Casa Betania”. Totul era frumos: o cameră, fiul împreună cu ea. Dacă ar fi avut şi un loc de muncă de menajeră, aşa cum îşi dorea, ar fi fost perfect. Însă Maria nu ştie un cuvânt în italiană, apar neînţelegeri cu persoanele din jur, nu socializează prea mult. Cu fiul este însă mereu grijulie.

O româncă la Parlamentul European, în apărarea copiilor străini discriminați în Italia

În sentinţă se mai spune, printre altele, că Maria nu a răspuns „unui proiect adecvat” care avea obiectivul de a o face să obţină „stabilitate şi echilibru ca persoană şi ca femeie”. Tânăra mamă însă neagă să-i fi fost vreodată propuse „proiecte” de orice tip.

În sentinţă se citează şi refuzarea unui loc de muncă în afara Romei, şi se subliniază că femeia „nu a ştiut să demonstreze în trei ani că reuşeşte să se întreţină pe ea şi pe fiul său”. Însă ea răspunde că locul de muncă pe care i l-au oferit, la Rieti, era inacceptabil, deoarece consta în a „lucra ca îngrijitoare full-time la o bătrână infirmă, pentru 300 de euro lunar„.

În orice caz, în tot acest timp, Maria a încercat să se descurce de una singură, a învăţat italiana, şi-a făcut prieteni. În octombrie, Tribunalul pentru minori a decis îndepărtarea mamei de fiu, acum a fost publicată sentinţa.

Maria povesteşte ce s-a întâmplat: „Am fost alungată din clădirea în care stăteam, nu m-au lăsat să-mi salut copilul şi m-au dus la o casă de maici, reţinându-mi fiul”. „Însă nu m-am pierdut cu firea, am bătut la multe uşi, am găsit de lucru şi un acoperiş”, spune Maria, care acum are o locuinţă pe care şi-o plăteşte singură, fără niciun ajutor din partea serviciilor sociale.

„Însă potrivit judecătorilor – încheie femeia – toate acestea nu sunt suficiente pentru a putea fi mamă şi a-mi păstra copilul”.

Caz similar la Genova

În 7 ianuarie, la Rapallo (provincia Genova), o fetiță de 4 ani a fost luată de lângă mama ei româncă, în urma unei sentinţe a Tribunalului pentru Minori din Genova. Fetiţa a fost dusă la casa de copii, în aşteptarea adopţiei. Mama fetei, Irina, 34 de ani, era ajutată de serviciile sociale. Tribunalul de Minori a decis, în 5 decembrie 2013, că românca nu depune eforturi pentru a deveni autonomă din punct de vedere economic şi psiholigic, ci se bazează în totalitate pe asociaţiile de voluntariat.

Genova, copil român smuls de lângă mama lui de serviciile sociale: „E o parazită!”

A avut câteva locuri de muncă de „badante” la negru, dar judecătorii au considerat că este o mamă „grav inadecvată”, care trăieşte „ca o parazită”. Femeia nu are probleme de droguri, alcool, nu se prostituează, ceea ce judecătorii acuză este „stilul ei de viaţă”. Judecătorii au considerat că femeia s-a folosit de copil pentru a obţine locuinţă gratuită de la primărie, întreţinere şi diverse beneficii.

I s-a propus un loc de muncă nocturn, dar l-a refuzat. „Am colaborat mereu cu serviciile sociale şi am fost mereu prezentă ca mamă lângă fiica mea. Munceam la negru pentru a putea să aduc ceva acasă. Am refuzat acel loc de muncă la Sestri Levante pentru că era un loc de muncă nocturn şi nu puteam să las copilul singur.” Cert este cp Irina a rămas fărăr copil. În 30 ianuarie s-a prezentat din nou în faţa judecătorului, dar nu a reuşit să obţină din nou tutela fetiţei.

Mama traficantă de droguri: “Am făcut-o pentru a-mi întreține copiii”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version