in

Românii din diaspora cer vot prin corespondenţă si candidaţi cu reşedinţa peste hotare

 

Roma- 17 august 2011- Votul prin corespondenţă a fost un subiect care a provocat dezbateri aprinse la Simpozionul românilor de pretutindeni, desfasurat timp de patru zile la Roma si incheiat pe 15 august. 
 

La inchierea discutiilor, cei prezenti au semnat o rezolutie care contine principalele decizii adoptate de comun acord. “Suntem de acord cu votul prin corespondenţă şi solicităm introducerea votului electronic pentru romanii din străinătate”- se arata la punctul trei al rezolutiei.
 
Participantii au mai cerut modificarea actualei legi electorale, cu privire la candidatii pentru un fotoliu de parlamentar al diasporei, solicitand ca ei sa indeplineasca o conditie considerata esentiala: “orice candidat care se prezintă într-un colegiu electoral din diaspora, să aibă reşedinţa în colegiu de cel puţin cinci ani”.
 
Iata alte propuneri aduse in discutie, unele dintre ele respinse, altele aprobate in textul final al rezolutiei:
 
Amenzi pentru cine nu merge la vot
 
Asociaţia Românilor din Italia (ARI) a susţinut, in timpul discutiilor preliminare, importanţa votului prin corespondenţă şi chiar a propus ca votul să devină obligatoriu pentru toată lumea. De aceeasi părere şi reprezentantul din Australia, care a fost de acord cu introducerea obligativităţii votului. În Australia, votul este obligatoriu, cine nu se prezintă, plăteşte o amendă. 
 
“Votul prin corespondenţă e discriminatoriu faţă de românii din ţară, de ce să nu aibă şi cei din ţară acelaşi drept?, a întrebat un român din Marea Britanie. 
 
Românii din diaspora sunt interesaţi de politică?
 
Mai mulţi participanţi au fost de părere că pe românii din diaspora nu-i interesează votul. De exemplu la Castellon, în Spania, unde trăiesc 100.000 de români, la ultimele alegeri a votat 5.000 de români. 
Oricum românii din diaspora nu votează, cu sistemul clasic sau la distanţă. "Românii din diaspora nu sunt interesaţi de politică", a mai spus un român din Madrid. 
 
“Folosim emailul, de ce sa nu votam pe internet?”
 
Vot electronic, a fost soluţia pe care au cerut-o cei mai mulţi participanţi la simpozion. "Noi nu mai recurgem la corespondenţa prin poştă, folosim email. De ce să nu votăm electronic", a sus un reprezentant din Belgia, ţară unde deja se votează electronic. 
 
Moralitatea votului
 
Despre moralitatea votului în diaspora a intervenit un alt roman: "Locuiesc de 12 ani în Marea Britanie, mi se pare nepotrivit să hotărăsc soarta celor de acasa".
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia va primi peste 50 de milioane de euro de la UE pentru a combate fluxul de clandestini, Maroni nemultumit

Manuela Pană- fragilă şi suavă, la fel ca şi poezia ei