in

Românii din diaspora, CERERE ENORMĂ pentru plata anilor lipsă de pensie. Guvernul prelungește perioada

Ministerul Muncii vrea să prelungească perioada în care cei care nu au acumulat suficienți ani de vechime pentru a primi pensie de la stat să își poată plăti asigurările sociale pentru anii în care nu au cotizat.

Măsura a fost luată în urma numeroaselor solicitări venite din partea românilor din ţară şi străinatate.

Ministerul Muncii a propus prelungirea a perioadei de aplicare a Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii până, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă supus dezbaterii publice, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministerului.

„Persoanele care nu au acumulat suficienţi ani de vechime pentru a primi pensie de la stat îşi vor putea plăti în continuare asigurările sociale pentru anii în care nu au cotizat. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a propus prelungirea până la 31 decembrie 2017, a perioadei de aplicare a Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă supus, începând de astăzi (luni, 10 aprilie – n.r.), dezbaterii publice”, se spune în postarea ministrului.

Ministerul Muncii precizează că măsura a fost luată în urma numeroaselor solicitări venite din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinatate care vor să încheie asigurări la sistemul public de pensii, având în vedere că perioada stabilită iniţial expiră luna aceasta, pe 27 aprilie.

Ministerul menţionează că până la data de 10 martie 2017 au fost încheiate 11.152 contracte de asigurare socială, pentru care s-au achitat contribuţii de asigurări sociale în valoare totală de 59,05 milioane lei, aşa cum reiese din evidenţele Casei Naţionale de Pensii Publice.

Cine doreşte asigurarea pentru perioada maximă, adică cinci ani, va trebui să achite aproximativ 15.000 de lei, aproximativ 3.330 euro.

Ministerul Muncii reaminteşte că orice persoană, indiferent de cetăţenie, cu domiciliul sau reşedinţa în România, poate cumpăra vechime dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

  • nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;
  • nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicita asigurarea, respectiv nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii;
  • nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.
  • perioada maximă pentru care se poate încheia un astfel de contract este de 5 ani.

Un an de vechime costă 3.000 de lei

O persoană care încheie astăzi contractul de asigurare socială  cu casa de pensii de la domiciliu/reședință va putea face plăți retroactive pentru perioade ce se întind cel mult până în aprilie 2012.

Contractul se încheie între persoana interesată de plata retroactivă a contribuției și casa teritorială de pensii de la domiciliul/reședința acesteia. Totodată, actul poate fi încheiat și de un mandatar desemnat prin procură specială.

Referitor la plata efectivă a contribuției la pensii, aceasta este posibilă fie într-o singură tranșă, fie în tranșe lunare.

Banii pot fi achitați fie în numerar, la casieria casei de pensii, fie prin mandat poștal, fie prin alte modalități prevăzute de lege (cum ar fi prin virament într-un cont bancar).

Mii de români şi-au cumpărat vechimea în muncă cu această lege. Un an de vechime costă aproximativ 3.000 de lei (670 euro). Cinci ani de vechime, nivelul maxim permis de lege, costă aproximativ 15.000 de lei (3.330 euro).

Numai la București au fost achitați cu această lege peste 6.000 de ani vechime.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tânăr politician român din Italia, premiat de Renzi: ”Cel mai activ militant din PD”

Secetă fără precedent în nordul Italiei: «Este un dezastru…primăvara nu mai există»