in

Românii din Italia şi cauzele dependenţei de alcool

In aprilie 2010 a demarat, la Roma, proiectul “Alcool SOS est- vest”, susţinut de FISPA- un organism destinat sã analizeze fenomenul alcoolismului printre imigranţi şi să ofere un sprijin concret străinilor care se luptă cu dependenţa de băutură. La sfârşitul anului, FISPA a făcut un bilanţ după 8 luni de activitate.

“In ceea ce priveşte imigranţii care provin din Europa de Est, deci şi din România, am remarcat că este determinantă experienţa lor personală chiar înainte de a sosi în Italia. Mulţi din românii care au probleme cu alcoolul, şi pe care i-am întâlnit în Italia, fac parte dintr-o categorie marginalizată social în ţara de origine. Cei mai mulţi dintre ei au trăit în lipsuri şi sărăcie în România, iar la un moment dat au decis să emigreze, în încercarea de a-şi îmbunătăţi nivelul de trai”- explică pentru Gazeta Românească Iris Azzimonti, de profesie psiholog, unul din responsabilii FISPA.

In multe cazuri, emigraţia reprezintă un semnal al destrămării ţesutului social în ţara de provenienţă: “sărăcia, lipsa de perspective şi posibilitatea de ieşi din ţară, sunt principalii factori care îi împing deseori pe cei care au probleme cu alcoolul, să emigreze”.
In luna mai, în cadrul aceluiaşi proiect, a fost înfiinţat un centru de susţinere adresat imigranţilor alcoolişti, numeroşi români beneficiind de ajutorul specialiştilor (FOTO): “Centrul a fost deschis în colaborare cu Fundaţia Silvestrelli, iar românii au constituit al doilea grup etnic printre cei care au solicitat ajutorul, după polonezi”- precizează Iris Azzimonti.

Specialiştii au constatat că românii, obişnuiţi în ţară să consume bere sau tărie, odată ajunşi în Italia au devenit consumatori de vin, o băutură destul de accesibilă ca preţ: “am putea spune că este o formă de pseudo- integrare, în sensul negativ al cuvântului, având în vedere că vinul este considerat băutura naţională în Italia”.

Alcoolismul este o formă de toxicodependenţă, şi trebuie tratat ca atare, susţin experţii. De aceea, în Peninsulă au fost înfiinţate mai multe centre medicale în care sunt tratate cazuri grave de dependenţă de alcool, cum ar fi  Centrul operativ CRARL- din cadrul Policlinicii Universitare Umberto I de la Roma. Anual, aici sunt trataţi circa 80 de strãini, dintre care aproximativ o treime sunt români.
Iata marturia unui fost alcoolist, care a reusit sa-si invingã viciul, devenind voluntar intr-una din organizatiile care lupta pentru prevenirea fenomenului. A fost consemnata in pliantul bilingv destinat romanilor si italienilor in cadrul proiectului “Alcool SOS est-vest”.

Lucian: “Eram boschetar, acum sunt sef de echipa”

“Sunt Lucian, un imigrant român care a renunţat la alcool. Am 42 de ani şi, in prezent, sunt şef de echipã la o firma din Roma. Ca orice poveste, si a mea are un inceput. M-am apropiat de bãuturã  cam pe la 18 ani, cu baietii. Am observat ca- desi timid de felul meu- cand eram baut, deveneam mai curajos, mai “altfel”. Nu am considerat niciodata ca e o problema sa bei, mai ales ca si tatal meu o facea. Anii au trecut cu munca, cu o “cinste” (sau mai multe) cu colegii dupa servici, weekend- uri cu baietii prin oras. Apoi, am cunoscut-o pe cea care a fost “iubirea vietii mele”. Si, pentru ca m-a parasit, am inceput sa beau. Am pierdut serviciul, am fost aruncat in strada de tatal meu, ajungand, pur si simplu, un  “boschetar”. Apoi, o prietena m-a ajutat sa trec peste acel moment dificil al vietii mele, facandu-ma sa vad si sa accept realitatea. Nu puteam continua asa, mai ales ca simteam ca ma prabusesc, psihic si fizic. De fapt prietena a fost cea care m-a facut sa inteleg, sa accept ca aveam nevoie de ajutor. A urmat o perioada de 9 luni in care am facut programul de dezalcolizare. Am inteles ca totul, pierderea iubirii, a serviciului, stricarea relatiilor cu familia, se datorau alcoolului. Si nu invers! Da, am invatat sa privesc adevarul in fata, cu curaj. Si apoi sa vreau sa redevin eu, cel adevarat. Si am reusit! Acum lupt sa-i ajut pe altii sa treaca de partea cealalta. A adevarului”.

Miruna Cajvaneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

De Sărbători, concert românesc la Parma

Sara de Craciun – Steluta Floristean