in

Sardegna, război între români şi italieni pentru recoltarea scoicilor

Apele lagunei din Olbia au devenit un ring, scrie cotidianul Unione Sarda: românii au monopolizat apele din jurul Insulei Grande şi pentru cei din Olbia nu mai este spaţiu.

Noii „stăpâni” ai lagunei de la Olbia vorbesc româna şi suportă cu greu prezenţa pescarilor autohtoni. Privind culesul scoicilor s-a dezlănţuit un război care se duce zi de zi, scrie Unione Sarda. Nu numai cu insulte şi cuvinte grele. Recent s-a încheiat în sânge: cel mai mult a avut de suferit un pescar italian din Olbia de 61 de ani, lovit cu un cârlig foarte ascuţit. Cei doi români care l-au agresat aveau intenţia de a i-l înfige în cap, însă el a reuşit să se protejeze şi s-a ales doar cu braţul însângerat. A ajuns la Urgenţă la Olbia, a depus plângere la carabinieri şi acum aşteaptă ca agresorii săi să fie depistaţi.

Iată povestirea sa la Unione Sarda: „Imediat ce am sosit mi-am dat seama că cei doi nu-mi agreau prezenţa: acum sunt convinşi că au monopolul asupra mării noastre. S-au apropiat pentru a mă împiedica să culeg scoici, aproape stăteau lipiţi de mine. In acel moment le-am cerut să plece, însă imediat am fost agresat. Fără a ezita, unul dintre ei a încercat să mă lovească cu cârligul, unealta pe care o folosim pentru pescuirea scoicilor. Eu mi-am dat seama şi am încercat să mă protejez: vroia să-mi spargă capul, însă din fericire am reuşit să mă protejez. Mi-a distrus braţul şi eu nu am putut face nimic pentru a mă apăra”.

A avut doar timp să fugă, să ceară ajutor şi să caute pe cineva care să-l ducă la Urgenţă. Medicii i-au diagnosticat o fractură la osul piramidal şi i- au pus câteva puncte de sutură.

„Nu numai că au ocupat toate spaţiile, ci şi distrug patrimoniul – povesteşte bărbatul agresat. Culeg până şi scoicile minuscule şi acest lucru provoacă o daună permanentă. Se blochează reproducerea şi în câţiva ani în fondul acvatic nu va mai fi nimic. Nu putem accepta ca tradiţia culesului de scoici, pe care am moştenit-o de la bunicii noştri, să trebuiască să fie ştearsă de invazia străinilor. Există loc pentru toată lumea, este de ajuns să ne respectăm reciproc şi să nu prădăm fondul acvatic”.

(sursa: Unione Sarda)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Asasinii Paulei Burci au fost prinşi

Alex Alman, de la fotbal la prezentare de modă