in

„Sistema Italia”: așa cuceresc italienii România

Italia este primul investitor în România ca număr de companii, cu peste 20.000 de firme active, în afară de foarte numeroasele întreprinderi mici și mijlocii prezente pe întreg teritoriul.

Pentru a oferi și mai multă susținere acestor firme care continuă să sosească și să se dezvolte, a fost gândit proiectul „Sistema Italia”, prezentat recent la Ambasada Italiei de la București. La întâlnirea, cu genericul „Italia organizează un sistem. Modelul italian în România: o prezență istorică care se reînnoiește” a fost prezentat și logo-ul proiectului „Sistema Italia”, anunță askanews.

”Sistema Paese (Sistemul Țară) este ceva ce deja există în Italia, care este pus în practică în diverse țări de ambasade, însă aici în România avem un mare atu: de a avea o prezență instituțională și privată completă – a explicat ambasadorul italian la București Marco Giungi după prezentarea de la sediul Ambasadei. Aceasta înseamnă să avem o bogăție, fiecărei bogății îi corespunde o responsabilitate, aceea de a o face să funcționeze și noi încercăm să o facem”.

Un angajament care este împărtășit de toți participanții la sistem: Agenția pentru Promovarea în Străinătate și Internaționalizarea Firmelor Italiene din București (Agenția ICE), Camera de Comerț Italiană pentru România, Confindustria Romania și Institutul Italian de Cultură.

Directorul ICE din București, Luca Gentile, a explicat că sarcina agenției pe care o conduce este ”aceea de a oferi ajutor firmelor care doresc să intre pe piață, acest logo îmbrățișează mulți și diferiți actori, de la ambasadă la asociații. Avem sarcina de a crește și a înmulți această prezență și intenționăm să o facem prin intermediul gamei noastre variate de servicii care sperăm să poată avea o valoare suplimentară prin intermediul noilor evenimente pe care le vom organiza sub egida acestui nou logo care ne leagă pe toți”.

O prezență care fără cultură nu ar fi avut bazele, potrivit directorului de la Institutului de Cultură, Ezio Peraro: ”Noi nu putem să nu fim prezenți din punct de vedere cultural, fiindcă trebuie să contrabalansăm puternica prezență economică și trebuie să oferim Italiei o imagine echilibrată. Italia nu este numai producție de bunuri de consum, ci ajunge la producție industrială pentru că posedă o cultură. Obiectivul nostru este să construim punți între Italia și România, să favorizăm orice formă de colaborare la nivel teritorial, științific, social și artistic”.

”Pentru Camera de Comerț și pentru întreg sistemul înseamnă o abordare mai structurată pentru a face sistem – a explicat președintele Camerei de Comerț Italiană pentru România, Roberto Musneci. Italia este cunoscută pentru capacitățile sale antreprenoriale, de a face asociații și de a acționa în social, însă este necesar să se facă sistem pentru că celelalte comunități de investitori operează în mod sinergic. Aceasta este prima provocare căreia trebuie să-i răspundem. Și în al doilea rând trebuie să trecem de la o optică de promovare a produsului la una de propunere de soluții”.

Cu ocazia evenimentului organizat la București a fost dezvelit și logoul ”Sistema Italia” în România. ”Logoul este rodul unei împărtășiri din partea tuturor actorilor sistemului. Au participat și tinere talente române care au știut să interpreteze cel mai bine conceptele de italienitate prezente în logo – a dorit să sublinieze Giulio Bertola, vicepreședintele Confindustria Romania. Elementul grafic este foarte liniar și pentru că se află alături de logouri articulate și cu o istorie importantă. Este un logo sobru care conține culorile drapelului italian deoarece pentru italienii din străinătate atracția pentru drapel este puternică. Și în fine are un conținut afirmativ, există un DA. În subconștient suntem toți obișnuiți să creștem cu nu-urile, astfel o afirmație e un semn de consens, de sinergie și de coeziune”.

Parteneri în Europa

Viitorul relațiilor dintre România și Italia trece prin intermediul istoriei, amiciției, stimei și prezenței antreprenoriale, dar și prin parteneriatele dintre Roma și București în Europa. Este convins de aceasta Ambasadorul Italiei în România, Marco Giungi.

”Printre obiectivele mandatului meu este bineînțeles acela banal, dar nu în realizarea sa, de a îmbunătăți ceea ce deja e optim, astfel provocator, adică să se îmbunătățească o acțiune de coordonare, de susținere și de promovare a firmelor noastre care trebuie să înfrunte o realitate în multă schimbare. Firmele noastre au sosit aici când forța de muncă era la preț scăzut, acum există o lipsă a forței de muncă, astfel trebuie să înfrunte o situație schimbată, trebuie să-și schimbe strategiile. Noi avem ca Sistema Italia forțele, capacitățile și organizarea pentru a susține, promova și asista firmele noastre”.

O prezență, cea a întreprinzătorilor italieni în România, care are o particularitate, aceea a capilarității: ”Suntem peste tot, românii ne cunosc oriunde și această relație de amiciție și stimă nu poate decât să fie consolidată de această prezență”. Al doilea obiectiv al ambasadorului este să se exploateze aceste cărți în favoarea unui mai bun și mai intens dialog politic, și la nivel european post-Brexit. ”Cu românii avem o o apropiere particulară, avem poziții foarte apropiate la nivel european. Este momentul, și în vederea primei președinții românești în 2019, de a aprofunda aceste legături și de a ne confrunta privind viitorul Europei”.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Referendum pentru mai multă autonomie în Lombardia și Veneția! Un alt caz ”Catalonia” în Europa?

Depopularea, cea mai mare problemă a României în acest moment: ”Se pierde sufletul neamului românesc”