in

Sporește xenofobia în Italia. ”Pentru italieni intolerabil să suporte politici care favorizează imigranții”

”A Treia Carte albă privind rasismul în Italia”, pe care a prezentat-o Asociația Lunaria la Milano, scoate în evidență amplificarea actelor discriminatorii din Italia.

Actele de rasism (verbale și fizice) au crescut de la 156 în 2011 la 998 în 2014. Criza economică ”face pentru italieni intolerabil să suporte politici care favorizează imigranții”, spune raportul asociației Lunaria prezentat la Milano.

Potrivit președintei asociației, Grazia Naletto, criza economică ”a permis să se lege, atât în Italia cât și în Europa, tema euroscepticismului de cea a xenofobiei. Un mecanism care în Italia a determinat o creștere a consensului pentru Lega Nord”.

Între 1 septembrie 2011 și 31 iulie 2014 au fost înregistrate 2.566 de cazuri discriminatorii, documentate într-o bază de date online ”creată de semnalările pe care le primim de la rețeaua noastră de asociații, dar și monitorizând zilnic ziarele și site-urile de informații, de asemenea fiind atenți la rețelele de socializare – precizează președinta asociației – care astăzi sunt arma cea mai folosită pentru vehicularea de mesaje rasiste”.

Printre violențe: agresiuni verbale (2.110 în patru ani) și fizice (195), dar și 242 de cazuri de episoade de discriminare și 19 distrugeri de locuri simbolice sau din proprietatea imigranților, cetățeni străini în mod stabil rezidenți sau refugiați. Printre grupurile țintă ale violențelor în prima linie sunt romii, apoi evreii. Cresc atacurile rasiste contra musulmanilor.

Politicienii sunt responsabili pentru peste 30% dintre discriminări, și Lega Nord deține primul loc în toți cei patru ani ai raportului, urmată de Pdl și Pd.

Printre cauze, reprezentarea mediatică a imigranților. ”Mass-media în multe cazuri se limitează să reproducă declarațiile politicienilor – se precizează în raport. Imigranții apar în mass-media în special în articole de cronică (îndeosebi neagră) și de politică internă. În acest ultim caz sunt obiect de dezbatere, aproape întotdeauna fără voce, în timp ce în cronică devin subiecți activi, cu precădere în ton negativ”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Legislație – Divorțul prin procedura medierii

De fiecare dată când mă întorc acasă, devin din nou copil