Menu
in

Studiul ”calitatea vieții”: unde se trăieşte cel mai bine în Italia

Nord sau sud? Oraş mare sau mic? Vreţi mai multă distracţie sau mai multă muncă? Funcţie de mai mulţi parametri care caracterizează calitatea vieţii, cotidianul Il Sole 24 Ore face de 24 de ani un studiu intitulat „Calitatea vieţii”.

Regiunea unde se trăieşte cel mai bine în Italia este Trentino Alto Adige, iar primele provincii sunt Trento şi Bolzano. Rezultatul este obţinut luându-se în calcul 36 de parametri, grupaţi în şase macro-arii (Nivel de trai, Afaceri şi muncă, Servicii mediu şi sănătate, Populaţie, Ordine publică şi Timp liber).

În ordine, după Trento şi Bolzano urmează Bologna pe locul trei, Belluno pe patru şi Siena pe cinci. Completează topul 10, de la locul şase în jos, Ravenna, Firenze, Macerata, Aosta, Milano. Provincia Roma se află pe locul 20.

La capătul opus al clasamentului, pe locul 107, ultimul, se află provincia Napoli. Teritoriul napolitan înregistrează cele mai rele rezultate – mereu mai jos de locul 100 – în aspectele ce ţin de nivel de trai, populaţie şi afaceri.

Partea inferioară a clasamentului este ocupată de întreg Sudul. Ultimele 20 de poziţii sunt ocupate de provinci siciliene, puglieze, calabreze şi campane.

Iată şi victoriile pe categorii:

NIVEL DE TRAI: Milano pe primul loc în categoria bunăstare, urmat de Trieste.

AFACERI ŞI MUNCĂ: Trento şi Bolzano sunt provinciile fruntaşe la categoria afaceri, datorită prezenţei unui start up inovativ şi ratei ridicate de ocupare feminină. Ultima e Reggio Calabria.

SERVICII, MEDIU, SĂNĂTATE: Trieste străluceşte în zona serviciilor datorită indicelui înalt de dotare infrastructurală, unei bune dotări cu creşe şi a rapidităţii justiţiei civile. Pe ultimul loc este Crotone.

POPULAŢIE: Piacenza îşi adjudecă din nou locul I şa indicatori demografici, alături de Parma şi Bologna. Ultimul loc este ocupat de Medio Campidano.

ORDINE PUBLICĂ: Cel mai bun în lista privind siguranţa este obţinut de Oristano, datorită ratei mai mici de microcriminalitate şi a unui procent mic de denunţuri privind furturi din locuinţe, extorcări şi înşelăciuni. Pescara şi Torino ocupă ultimele două poziţii.

TIMP LIBER: Siena domină categoria privind timpul liber prin prezenţa de voluntari, librării şi cinematografe. Ultimul loc este ocupat de Isernia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version