Menu
in

Vom avea consulat la Catania!

Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri, 20 iunie, decretul de înfiinţare a unui consulat al României la Catania, în Sicilia- se arată într-un comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţiala.

Până în prezent, cele câteva zeci de mii de români cu reşedinţă în Sicilia trebuiau să se prezinte la Consulatul de la Roma (foto) pentru a putea face documentele şi actele de care aveau nevoie.

Crina Suceveanu, corespondenta Gazetei Româneşti în Sicilia (foto), ne-a declarat: “Sunt fericită pentru că, în sfârşit, vom avea un consulat al nostru în Sicilia, unde trăiesc în jur de 60.000 de conaţionali. La Catania vor veni probabil şi românii din Malta şi cei din Calabria, care până acum se duceau la Roma. Deci era absolut necesară înfiinţarea acestui consulat.”

Cât de dificil a fost şi este încă, pentru românii din Sicilia, să-şi obţină documentele româneşti, cu greu se poate descrie: “un drum extenuant de 1000 de kilometri până la Roma, familii întregi, cu copii mici… cel puţin două zile de muncă pierdute, că să nu mai vorbim de unele acte- de exemplu paşapoartele- pentru care era necesar un alt drum succesiv. Unii români preferau să se ducă în România cu o foaie de călătorie, pentru a-şi face documentele direct în ţară. Dar cei cu copii mici, nu au altă cale decât să meargă la Roma. Ultima oară când au venit cei de la Roma cu “Consulul itinerant” aici, au fost 300 de români pe lista de aşteptare, patru funcţionari abia au făcut faţă situaţiei, s-a lucrat până noaptea la ora două”- mai povesteşte Crina Suceveanu.

Unii români cred că ar fi fost mai bine, totuşi, ca reprezentanţa să fi fost înfiinţată la Palermo: de aceeaşi părere este şi jurnalista româncă: “Palermo este capitala regiunii, există aeroportul şi alte consulate, dar nu numai: la Catania, dacă erupe vulcanul Etna, toate activităţile administrative sunt suspendate”.

Mai mulţi români emigraţi în Sicilia au cerut, în ultimii ani, înfiinţarea unui consulat românesc în zona. Printre ei s-a numărat, spre exemplu, şi Daniel Bălteanu, unul din candidaţii români la ultimele alegeri administrative. Lavinia Năstase (foto, la stanga), şefa PDL Roma, a lansat chiar o campanie de semnături: “Am strâns câteva mii de semnături în  ultimul an, printre românii din Sicilia, cerând un consulat”.

Cât timp va trece de la semnarea decretului prezidenţialm, până la deschiderea efectova a sediului consulatului? Greu de spus, având în vedere că, înainte ca Ministerul de Externe român să-şi poată trimită funcţionarii, sunt necesare demersuri si aprobări din partea Statului Italian.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version