in

”Vrem consulat în Sardinia”. Românii din insulă au strâns deja peste 3000 de semnături

Peste 3000 de români rezidenți în Sardinia au semnat până la începutul lunii iunie o petiție prin care cer înființarea unui consulat permanent la Olbia. Inițiativa a plecat de la asociații, organizații politice și comercianții români din zonă care au contact permanent cu conaționalii rezidenți în insulă. Principalele argumente care sunt aduse se referă la numărul foarte mare de rezidenți permanenți din Sardinia (peste 30.000) care întâmpină dificultăți mari în a întra în contact cu reprezentanțele diplomatice, legate de distanță și mijloacele de transport, la care se adaugă costurile foarte mari.

Campania de strângere de semnături a fost inițiată de Giani Mărcușanu, șeful PSD Sardinia, Nicoleta Naghi, președinta asociaț iei “Români în Sardegna”, și doi comercianți din zona Olbia. “Campania este inițiată de români care activează și pe plan politic și asociaționistic și din mediul privat. Nu vrem să se creadă că e o acțiune politică, românii din Sardinia chiar au nevoie de o reprezentanță diplomatică permanentă.”

Giani Mărcușanu ne-a trimis un apel în care descrie situația românilor din insulă și motivele începerii acestui demers. «Fostul guvern al PDL-iștilor a reușit să deschidă câteva consulate în Italia pentru a putea controla mai bine secțiile de vot și voturile românilor, punând în funcții cheie PDL-iști mascați în Consuli și Responsabili cu Comunitățile Românești.

La ultimul referendum pentru demiterea președintelui Băsescu, așa-ziși funcționari ai ambasadei României la Roma au hotărât să numească două persoane (MAE) cu carnete de partid PDL, în fiecare secție de vot din Sardegna. Referendumul a trecut, dar au ramas în Secția Consulară a Ambasadei României la Roma un număr de angajați cu o mentalitate clasică a funcționarului român, disprețuitoare, arogantă și total neprofesionistă. Tarele manageriale și educaționale ale acestor funcționari sunt strigătoare la cer, iar românii au nevoie de mult curaj, multă demnitate și nervi de oțel pentru a trece de porțile de fier asemănătoare celor de la închisorile de maximă securitate.

Sute de cetățeni români sunt umiliți zilnic la porțile consulatului nostru de la Roma. Funcționarii din interior nici măcar nu le deschid poarta. La intrarea principală, unde toată coada din stradă blochează trotuarul și un sens de mers pe carosabil, românii își așteptă rândul conform programărilor făcute cu o lună-n urmă. Stau și mă întreb, oare cât de normal este să te adresezi Consulatului Român de la Roma și să-ți răspundă un paznic italian cu 8 clase care abia vorbește româna și italiana?


Românii care traiesc în insula Sardegna nu au multe opțiuni pentru a lua legătura cu autoritățile române, sunt constrânși să meargă la Consulatul ambasadei României de la Roma unde sunt și arondați obligatoriu. De ce? Cel mai neplacut este că nimeni nu răspunde la cele șapte numere de telefon și nici măcar la numărul de urgență. Există doar un robot care comunică date banale, precum adresa consulatului, respectiv programul de lucru cu publicul etc.

Cu toate dificultățile, eu personal am colaborat cu Secția Consulară a Ambasadei României la Roma și de fiecare dată a trebuit să motivez cu două luni înainte date exacte, câte persoane am reușit să strângem până acum 3000 de semnături și suntem optimiști ca toți Românii din Sardegna au înțeles importanța campaniei “Consulat în Sardegna”.»

«Am reușit să organizez în ultimii doi ani mai multe programe “Consul Itinerant în Sardegna” oferind Comunității Românilor din insula Sardegna posibilitatea de a benificia de servicii consulare fără a mai fi nevoie să se deplaseze la Roma. Cu toate acestea în luna aprilie, reprezentanții Secției Consulare a Ambasadei României la Roma au hotărât să organizeze din nou programul Consulat Itine rant în Sardegna la Olbia fără a avea solicitări pentru serviciile consulare și fără să publicizeze evenimentul. Poate le explică sutelor de români care aveau nevoie de serviciile consulare și nu au reușit să le rezolve pentru că nu au știut de programul “Consulat Itinerant în Sardegna” la Olbia. De ce a fost ținut secret acest program Consulat Itinerant ? Eu personal am fost anunțat cu două zile înainte de data sosirii reprezentanților Secției Consulare, și mă aflam în România.»

«Cu toate dificultățile economice și instabilitatea la locul de muncă românii continuă să fa că copii. De la o lună la alta, numărul nou-născuților crește simțitor. majoritatea copiilor români sunt înscriși la școlile din orașele unde muncesc părinții lor, învață foarte bine, sunt integrați în societate și se pregătesc să devină cetățenii italieni de mâine. Solicitările pentru serviciile consulare au crescut în fiecare an de aceea PSD Sardegna și Asociația Românii din Sardegna au lansat campania “Consulat în Sardegna” campanie de strângere de semnături pentru înființarea unei secții Consulare în Sardegna.

Nicoleta Naghi, președinta asociației Românii din Sardegna este unul dintre coordonatorii campaniei. Aceasta ne-a declarat următoarele: “Am acceptat să iau parte la această campanie și în scurt timp am realizat că nu este tocmai un lucru foarte simplu. Chiar dacă statisticile vorbesc de un număr mare de români în Sardegna, este destul de greu să îi găsești sau mai bine spus greu să îi faci să semneze pentru înființarea biroului consular. Majoritatea sunt reticenți și în ciuda faptului că sunt conștienți de necesitatea acestui birou, au foarte mare neîncredere.

Întrebările pe care le-am auzit cel mai des “De ce până în acest moment autoritățile române nu au luat nici o inițiativă?” sau”Când îmi pot face documentul de care am nevoie?” Este o situație destul de dificilă pentru anumite familii în care doar unul dintre soți lucrează și nu au posibilitatea de a suporta cheltuielile unei deplasări la Ambasada României la Roma. “Ca un exemplu mai concret, am întâlnit o româncă, care lucra ca “badante” pentru un bătrân ce nu se putea deplasa. Singură zi liberă pe care o avea era duminică, iar pentru a putea beneficia de câteva zile libere ar fi trebuit să găsească o persoană care să o înlocuiască dar cu care să fie de acord și familia pentru care lucra. Exemple de acest fel ar fi multe, doar că timpul este destul de scurt și pentru moment sunt mai importante faptele. Cei care dintr-un motiv sau altul nu au semnat, să facă acest lucru, ajutând astfel la înființarea acestui birou consular în Sardegna.”

Ursu Ioan Clement, 40 de ani, originar din județul Neamț, este proprietarul magazinului de produse alimentare “RoMarket” din Arzachena, localitate situată lângă Olbia. A participat de la început la campania pentru strângerea de semnături. Este în contact permanent cu românii din zonă, una din principalale probleme pe care o au clienții săi fiind absența consulatului. “După găsirea locurilor de muncă, cred că românii din Sardegna au marea problemă a lipsei unui consulat unde să-și rezolvele problemele lșegate de documente, în special. Statul român ar trebui să se implice în rezolvarea acestei probleme. Sunt zeci de mii de români în insulă care întâmpină mari probleme în a se deplasa la Roma. Costuri foarte mare, zile pierdute, etc. Până în prezent am strâns peste 1000 de semnături și numărul va crește, sunt convins.”

Liliana Dughilă, 49 de ani, originară din Botoșani este proprietara magazinului de produse românești Ada Market, situat în Olbia. înclusiv în magazinul său a strâns peste 200 de semnături, dar e supărată pe cei care nu vor să participe. “Am început această campanie de câteva luni, dar am intensificat-o în ultima perioadă. Am strâns peste 200 de semnături și încet, încet oamenii înțeleg că această campanie e necesară. Mă supără cei care spun că nu-i interesează, că ei oricum se întorc acasă. Au fost și din cei care după ce mi-au spus așa, au avut nevoie de documente și au trăit calvarul deplasării la Roma. Au venit și au semnat, doar după ce s-au lovit de greutăți. Oricum, mai e mult până când românii vor fi uniți.”

În privința serviciilor oferite prin intermediul consulatului itinerant, Liliana Dughilă a avut doar cuvinte de nemulțumire. “Pe lângă faptul că vin foarte rar, funcționarii sunt aroganți, superficiali, distanți. Nu-s apropiați de oameni, să le explice ce trebuie să facă. Trebuie să se înțeleagă că foarte mulți nu știu să obțină informații pe internet, au probleme cu casa, cu munca. Așteaptă de la funcționari puțină înțelegere solicită servicii consulare, ce fel de servicii consulare, etc.»

Campania “Consulat în Sardegna” se derulează și în toate agențiile Atlassib din Sardegna, unde românii pot da o semnătură pe formularele specifice campaniei. Formularele campaniei “Consulat în Sardegna” se găsesc și în magazinele cu specific Românesc, Magazinul ADA ,Via Fidia, 23 Olbia și RoMarket, Via San Pietro, 40 Arzachena.

Andi Rădiu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Nuntă ca în poveşti cu 500 de invitaţi. Lucian Bute s-a însurat

Andrei Marga a demisionat din fruntea ICR înainte să fie dat afară