in

Prezența unor români lângă o școală din Spania dă naștere la un val de indignare: ”Zona a devenit nesigură”

Conducerea Colegiului Monteagudo – Nelva din Murcia a creat panică și isterie în rândul părinților și a elevilor după ce a dat un comunicat în care o conversație între un grup de persoane (presupuse a fi de origine română) și trei școlari, minori, a fost calificată drept „un incident grav și cel puțin suspect”, informează publicația La Opinion de Murcia, din Spania, citată de INFOROES.

Directoarea afirmă că părinții ar trebui să aibă grijă de unde își iau copii de la școală, deoarece „zona a devenit nesigură”.

Incidentul are la bază declarația unui părinte care a văzut un grup de persoane, despre care presupune că sunt români, vorbind cu cei trei elevi și arătându-le ceva pe telefonul mobil.

Acesta mai afirmă că „indivizii au fugit când m-au văzut apropiindu-mă de ei și de copii”.

Toată întâmplarea a ajuns și la urechile celorlalți părinți, care la îndemnul directoarei colegiului au mers la poliție să depună plângeri.

„Investigăm toate situațiile care ne-au fost aduse la cunoștință. Dar, trebuie ca toată lumea să aibă în vedere faptul că poate fi o farsă sau poate fi vorba de temeri nefondate. Nu e prima dată când ne confruntăm cu o astfel de situție. La un alt colegiu, părinții și elevii au intrat în panică după ce au văzut o furgonetă care împărțea cartonașe cu jucători de fotbal. S-a ajuns până acolo încât spuneau că persoanele care se aflau în furgonetă aveau intenția de a le sechestra copii”, se arată într-un comunicat al poliției locale.

„Dacă ne referim la cazul concret semnalat, vrem să subliniem că faptul că dacă niște români vorbesc cu elevii școlii nu este o infracțiune”, se mai arată în comunicatul citat de La Opinion de Murcia.

Publicația „La Opinion de Murcia” nu prezintă niciun fel de declarație sau probă prin care poliția sau conducerea colegiului să își poată susține afirmația potrivit căreia „indivizii erau români”.

„Grupurile de whatsapp ale părinților și elevilor au explodat, iese fum din telefon”, a declarat mama unui copil, citată de aceași publicație.

„Părinții sunt foarte îngrijorați”, mai spune femeia „mulțumită noii tehnologii, putem sta în permanență în contact, și astfel să aflăm în timp util orice informație”.


 

sursa: INFOROES

Citește și:

Spania, româncă umilită la școală de un profesor: ”Pleacă în nenorocita ta de țară și schimbă-ți numele”

Cazul elevei umilite de profesor în Spania. Intervin misiunile diplomatice românești: ”Vă oferim tot sprijinul necesar”

Mama fetiței umilite în Spania e disperată: ”Încearcă să-mi convingă copilul că nu s-a întâmplat nimic”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ai mașină cu numere românești și locuiești în străinătate? Vei putea face revizia fără să te deplasezi în țară. Iată legea!

Epavele din Occident ajung maşini bune în România: 80% dintre maşinile puse la vânzare au kilometrajul măsluit