in

Zaragoza, întreprinzători români și spanioli s-au constituit într-un organism național: AIPIR

Miercuri, 20 iulie 2016, în Zaragoza, Spania, au avut loc o serie de întâlniri între reprezentanții Asociației Întreprinzătorilor și Profesioniștilor Iberico-Romani și reprezentanți ai unor instituții publice din Zaragoza și ai altor entități private, întâlniri ce marchează începutul activității Asociatiei în Aragon.

Logo oficial al asociației


 

Asociația Întreprinzătorilor și Profesioniștilor Iberico-Romani s-a constituit ca un organism național, consultativ și de sprijin pentru autoritățile publice sau întreprinzători din cele două state. Asociația promovează, reprezintă și apără interesele generale ale agenților economici ce se afiliază , având alături profesioniști în domenii diverse.

Echipa din Zaragoza Obiectivele generale ale Asociației sunt:

  • Promovarea potențialului economic, turistic și uman al României în fața potențialilor investitori din Spania;
  • Promovarea pieței spaniole în rândul investitorilor români;
  • Promovarea potențialului uman din cadrul comunității românești din Spania;

REUNIUNE CU DIRECTORUL GENERAL AL INDUSTRIEI, FERNANDO FERNANDEZ

Delegația Asociației, care a fost formată din președintele la nivel național, Roberto Vâlsan și din reprezentanții Asociației în Aragon, Șerbu Cătălin, Spoială Dorin Ștefan și Cocioran Marinică, au început seria de întalniri cu Directorul General al Industriei, IMM-urilor, Comerțului și Artizanat din Aragon, Fernando Fernandez.

Discuțiile s-au axat pe prezentarea Asociației, a obiectivelor și a proiectelor pe care urmează să le inițieze Asociația pe termen scurt, mediu si lung iar partea spaniolă și-a arătat disponibilitatea totală de a colabora pentru ca acestea să devină realitate. Este interesul general ca schimburile economice Spania-România să se intensifice.

SEMNAREA PROTOCOLULUI CU ASNAPA

Seria întâlnirilor a continuat cu întrevederea cu reprezentanţilor președintele la nivel național al ASNAPA(Asociația Națională a Profesioniștilor și Autonomilor din Spania), Roberto Lagunas cu care a fost semnat un protocol de colaborare, prin care cele două organisme pun bazele unei cooperări pe viitor.

De asemenea a fost semnat un acord de colaborare şi cu Reprezentantul Camerei Naționale de Comerț a Republicii Democratice Congo, Pablo Benito.

In cadrul intâlnirii cu Consulul României la Zaragoza, Excelența Sa, Alexandru Ion Steriu, președintele Roberto Vâlsan a declarat: „Acest proiect este unul născut recent, din dorința de a oferi un impuls schimburilor economice, promovare turístică și promovarea potențialului uman între cele două state. Asociația Întreprinzătorilor și Profesioniștilor Iberíco-Romani nu se dorește un concurent al autorităților ci un partener serios al acestora. Este un proiect eminamente comercial, apolitic.”

„In cadrul acestei platforme comerciale îi invitam pe toți, agenți comerciali, autonomi și persoane simple, care au idei și posibilități de afaceri. Trebuie să folosim toată experiența celor cu care colaborăm pentru a promova schimburile în țara și Spania și nu în ultimul rând în a promova România în ansamblu”, a declarat și reprezentantul Asociației în Aragon, Șerbu Cătălin.

Ziua s-a încheiat cu prima ședință tehnică prin care echipa din Aragon, împreună cu președintele la nivel național au avut-o. In cadrul acesteia s-au trasat obiectivele și planul strategic pe care Asociația îl va desfașura pe termen scurt si mediu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rețeta-minune care îți întinerește fața văzând cu ochii

Viorel Boldiş, Poetul Diasporei, va candida independent la Senat: «Este timpul ca cineva din afara partidelor corupte să intre în Parlament»