in

Tir românesc lovit de tren în Germania, zeci de răniti, declarată stare de dezastru

Impactul dintre tir și tren s-a produs în localitatea bavareză Schongau marți, 19 septembrie, în jurul orei 16.00.

Șoferul bulgar de 44 de ani al tirului înmatriculat în România nu a observat semnalele luminoase și acustice care anunțau sosirea unui tren la o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere. Când a văzut trenul, a accelerat, însă nu a reușit să avanseze suficient.

Trenul regional a lovit tirul, forța impactului distrugând complet partea dreaptă a vehiculului. Baloții din hârtie transportați s-au împrăștiat pe sute de metri.

În tren se aflau circa 85 de pasageri. Dintre aceștia 20 au fost răniți, majoritatea ușor, inclusiv mecanicul trenului. Șoferul camionului a scăpat nevătămat, însă a suferit un șoc.

Din cauza numărului mare de salvatorii trimiși la fața locului, aproape 170, autoritățile au declarat stare de dezastru. Răniții au primit imediat îngrijiri, doi dintre aceștia fiind transportați la spital cu elicoptere medicale.

Poliția efectuează anchete pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului, informează focus.de, citată de Ziarul Românesc din Germania

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Viitorul jurnalismului din diaspora

Asociația Românilor din Italia: «Delegații la Congres aleși NUMAI PRIN VOT, simultan cu Referendumul din toamnă»