Menu
in

2011/ Peste 10.000 de copii români botezaţi în Italia

Luni 06 ianuarie și marți 07 ianuarie s-au desfăşurat la Roma lucrările Consiliului Eparhial şi respectiv ale Adunării Eparhiale ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

În cadrul Consiliului Eparhial au fost prezentate Darea de Seamă a Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, Rapoartele de Activitate ale sectoarelor, Bilanțul Financiar pe anul 2011 și Planul Financiar pe 2012.

Adunarea Eparhială a fost precedată de slujba de Te-Deum la care a asistat Preasfinţitul Părinte Siluan, împreună cu membrii clerici și mireni ai Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (au fost prezenți sau reprezentanți, în ciuda condițiilor climatice vitrege, 430 din cei 468 de membri).

Membrii Adunării Eparhiale au luat act de realizările deosebite înfăptuite în anul 2011, la trei ani și cele nouă luni de la începuturile episcopiei şi de la alcătuirea aparatului administrativ eparhial.

Evenimentul cel mai important din anul 2011 a fost recunoașterea Bisericii Ortodoxe Române a Italiei de către Statul Italian.

Dintre evenimentele din viața episcopiei amintim:

– s-au săvârșit 10.171 de Botezuri și 1446 de Cununii

– s-au înființat a 22 de parohii și 3 paraclise; s-au primit 17 biserici sau spații de cult; s-au primit terenuri pentru construcție de biserici la 4 dintre parohii; s-au sfințit 6 altare sau iconostase de biserici

– s-a tipărit ediția din 2012 a Calendarului Tuturor Sfinților de peste an, și locurile din Italia unde pot fi cinstite moaștele lor, care cuprinde vieți de sfinți tămăduitori, îngrijită de obștea Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Roma

– s-au ținut conferințe, simpozioane, întruniri, congrese aniversări cu referire specială la Sfintele Taine a Botezului și a Cununiei

– s-a inițiat Programul de Formare Pastoral-Misionară Continuă pentru Clerul Minor și pentru mirenii care frecventează parohiile și mănăstirile din cadrul eparhiei.

Din activitatea Social Filantropică a episcopiei amintim:

– s-au înființat următoarele diaconii, sub patronajul Sectorului Social al Episcopiei noastre: Diaconia „Sfântul Grigorie cel Mare” – pentru SĂRACI ȘI PRIBEGI; Diaconia Sfântul Mare Mucenic Panteleimon” – pentru BOLNAVI; Diaconia „Sfintele Muceniţe Praxidia și Petronela” (ambele botezate de Sf Ap Petru, care cercetau pe cei din temnițe, îngrijindu-i și încurajându-i) – pentru ÎNCHISORI

– s-au trimis ajutoare către zone defavorizare din România (peste 25 de tone de haine și îmbrăcăminte și 2,5 de tone de alimente organizate în 30 de transporturi)

– s-au susținut, cu bursă lunară, peste 150 de copii din România și familiile lor.

Pentru anul 2012 s-a propus continuarea tuturor proiectelor începute în anul 2011, dar și alte proiecte cum ar fi:

– intensificarea misiunii printre românii ortodocși din Italia, printr-o pastorală de proximitate

– intensificarea activității de cateheză la copii, tineri și adulți și de formare teologică a clerului

– intensificarea activității sociale pentru venirea în sprijinul celor săraci, a celor din închisori, a celor din spitale, etc.

Sursă: Biroul de presă: Episcopia Ortodoxă a României în Italia

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version