Istoric: Primul proiect de fondare a unei Scoli Române la Roma dateaza din anul 1914, dar Primul Razboi Mondial a facut imposibila realizarea sa. În anul 1920 Parlamentul României aproba o lege – inspirata si promovata de istoricul Nicolae Iorga (1871-1940) si de arheologul Vasile Pârvan (1882-1927) – care prevedea crearea de academii române în strainatate: Scoala româna de la Fontenay aux Roses la Paris si Scoala Româna la Roma. Pe 8 iulie 1921 Guvernatorul Romei punea la dispozitia României un teren de aprox. 5.000 mp² în Valle Giulia, în scopul construirii “unei cladiri destinate exclusiv ridicarii unei Academii Române de Istorie, Arheologie si Arte Frumoase”.
Scoala si-a început activitatea în data de 1 noiembrie 1922 într-un sediu provizoriu în Via Emilio de’ Cavalieri 11, având patru membri – numar care a crescut la zece în anul 1925.
În întreaga perioada ce acopera intervalul 1922 – 1947 Scoala Române din Roma a acordat burse în domeniile arheologiei, istoriei, filologiei si al artelor frumoase. Membrii Scolii au fost alesi dintre cei mai buni licentiati ai universitatilor române (Bucuresti, Cluj, Iasi, Cernauti). În 1924 au început si conferintele publice la Academia Româna de la Roma, printre conferentieri s-au numarat: Jérôme Carcopino, Émile Mâle, Giulio Quirino Giglioli, Adolfo Venturi, Cesare de Lollis, Vittorio Rossi, Ettore Pais, Roberto Paribeni.
Primul director al Scolii a fost istoricul si arheologul Vasile Pârvan. Pâna în 1947 i-au urmat în functie G.G. Mateescu (1927-1929), Emil Panaitescu (1929-1941) si Scarlat Lambrino (1941-1947). În 1923 a fost publicat primul anuar al Scolii (Ephemeris Dacoromana), care reunea studii de istorie, arheologie, istoria artei si arhitectura, filologie clasica si moderna (în special romanica), istoria literaturii – studii semnate de membrii Scolii. Din 1925 a fost lansata o noua publicatie – Diplomatarium Italicum, care reunea colectii de documente privind istoria si cultura românilor culese din bibliotecile si arhivele italiene. Sediul actual, inaugurat în 1933, a fost ridicat sub conducerea arhitectului Petre Antonescu, costurile lucrarii fiind sustinute de Banca Nationala a României.
În 1947 autoritatile române hotarau închiderea institutiei. Între 1947 si 1969 Academia a ramas închisa, cladirea degradându-se treptat. În 1967 se reiau lucrarile de restaurarea a cladirii, care va fi redeschisa în anul 1969 cu statutul de Biblioteca Româna la Roma. În anul 1990, dupa caderea regimului totalitar de la Bucuresti, institutia si-a schimbat din nou statutul, redevenind Academia Româna din Roma. Pe lânga traditionalele activitati de studiu si cercetare, Academia mai desfasoara activitati de promovare culturala, gazduind expozitii de arta, concerte, conferinte si spectacole.
În prezent, Academia Româna din Roma îsi desfasoara activitatea în baza Acordului Cultural existent între guvernul român si guvernul italian. Gestiunea Academiei este încredintata Ministerului de Afaceri Externe al României, activitatile sale fiind coordonate de Ministerul Educatiei, Tineretului si Cercetarii (studiu si cercetare) si de Institutul Cultural Român (promovare culturala). Academia gazduieste tineri cercetatori, titulari de burse de studiu în Italia si, cu precadere, pe câstigatorii burselor “Vasile Pârvan” din cadrul programului national de burse de studiu post-universitare sau post-doctorale. De asemenea, Academia primeste în spatiile sale numerosi studenti, cercetatori din universitati si institute de cercetare din România, în special din domeniile Istoriei, Arheologiei si Artelor Frumoase. Academia Româna din Roma joaca si un rol de mediator între lumea universitara si stiintifica româna si universitatile si celelalte institutii de cercetare prezente în Roma, organizând conferinte, colocvii, seminarii si întâlniri cu cercetatori italieni si de alte nationalitati.