Menu
in

Cea de a XXIII-a editie a Premiului International GIOVANI e POESIA dominată de prezența României si Republicii Moldova

Intr-o atmosferă de mare entuziasm, cu participarea unui numeros public italian, autoritati locale, reprezentanti ai consulatelor straine din Italia, dar si de prezenta invitatilor din mai mult de zece tari, a avut loc ieri decernarea premiilor si diplomelor din cadrul celei de a 23-a editii a premiului International de Pezie „Giovani e Poesia”.

Prestigioasa Villa Canonica din Triuggio, una din cele mai frumoase si vechi cladiri din Lombardia, datata in secolul al XVI-lea, devine in fiecare an la editia de ceremonie a premiului, un loc al bucuriei, emotiei si poeziei prin excelenta.

Prezenta premiilor si diplomelor românesti a fost una dominantă si la această editie. Pentru prima oară au luat parte la ceremonia de premiere aproape toti premiantii din Romania (Bucuresti: Miruna Rus, premiata la doua categorii; Suceava (profesori de la Scoala Miron Costin), Dragasani (de la Colegiul Gib Mihaiescu a participat – prof. Constantin Popescu), de la Brasov (Diana Stefanescu si Ramona Bortoc), Galati (Mariana Kabbout) insotiti cu totii de rude si prieteni.

Presedintele Fundatiei Giovani e Poesia, Alessandro VILLA a subliniat “afinitatea culturala” care leaga Romania de Italia, lucru dovedit prin interesul mare al copiiilor si tinerilor din Romania si Republica Moldova, fata de acest Premiu si a acordat ca rod al bogatei colaborari de mai multi ani, intre Fundatie si Centrul Cultural Italo-Roman o Diplomă de recunoastere pentru meritele apropierii culturale intre Romania si Italia – responsabilei CCIR- Violeta Popescu

La ceremonie au fost prezenti si colaboratori ai Centrului Cultural Italo-Român: poeta si jurnalista Florentina NIȚĂ, prof. Mariana PALIEV, preot Gabriel POPESCU, Luca CIPOLLA premiant la una din categoriile premiului, s.a.

Din partea Consulatului General al Romaniei la Milano a fost prezent dl. Consul George Milosan, care a apreciat aceasta initiativa importanta de nivel international, care pune in legatura copii din toate partile lumii, legatura care promoveaza prin excelenta “prietenia”, aspect important in raporturile umane si intre tari.

PREMII ȘI DIPLOME ACORDATE DE JURIU COPIILOR ROMÂNI din Romania si Republica Moldova:

 

  • – DOINA POSTOLACHI din Chișinau: Medalia de argint a Camerei Deputaților din Italia
  • – DIANA MORARU din Drăgășani – Premiul “In memoria di Bruna Baroni-miglior testo dedicato alla mamma” (cea mai bună poezie dedicată mamei)
  • – IOANA MIRUNA RUS din București – Premiul “In memoria di Ettore Villa-miglior giovane autore” (cel mai bun autor tânăr)
  • – RAMONA ELENA BORTOC si DIANA ANTONIA ȘTEFĂNESCU din Brasov (Colegiul Național ”UNIREA”- Brașov) – Premiul “Giovani Voci”
  • – MIHAELA BUTUC din Criuleni (Moldova) – premiul “Poesia dei Popoli”
  • – MARIANA KABBOUT din Galați (România) – Premiul “Poesia dei Popoli”
  • – DOINA POSTOLACHI din Chișinău- Diploma Speciale “Poesia e Vita”
  • – ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”MIRON COSTIN” din Suceava,Premiul “ UNITEL VALLE DEL LAMBRO”
  • – IOANA MARIA RUS din București- Diploma Speciale ”Donna e Poesia”

 

Concursul este organizat de Centrul de Pozie și Tineret din Triuggio, cu patronajul Primariei orașului, Regiunii Lombardia, Provinciei Monza și Brianza, Banca Credito Cooperativo din Triuggio, a ziarului “Il Cittadino” din Monza, a revistei “Messaggero dei ragazzi” și colaborarea editurii Prometheus din Milano. Premiul Internațional de Poezie s-a nascut in anul 1991 ca un obiectiv al Centrului de Poezie și Tineret din Triuggio. În decursul anilor s-a constatat o mare participare a elevilor și tinerilor din Italia dar și țarile europene tot mai prezente în cadrul acestei importante manifestări de poezie cu caracter internațional.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version