in

Festivalul Internaţional Propatria 2014, se caută tineri talentaţi din diaspora!

În perioada 20 iunie – 7 iulie 2014 va avea loc, la Roma, a patra ediţie a FESTIVALULUI  PROPATRIA –TINERE TALENTE ROMÂNEŞTI, organizat de Asociaţia culturală româno-italiană PROPATRIA în colaborare cu Asociaţii din Franţa,  Austria, Belgia, Cipru, Spania, Canada, SUA, Italia şi România. Festivalul beneficiază de sprijinul Ministerului de Externe al României, prin DPRRP, al Ambasadei României în Italia, şi de înalte patronaje instituţionale italiene.

Festivalul va fi promovat şi urmărit prin intermediul mass mediei din diaspora şi România.

Obiectivele evenimentului,  unic în felul său, sunt acelea de a aduce în atenţiapublicului românii de succes din diaspora şi construirea unei imagini reale, pozitive, a României, peste hotare.

Pe parcursul celor două saptămâni vor avea loc numeroase întâlniri cu muzicieni şi artişti consacraţi din diaspora. Evenimentul principal şi final al Festivalului va fi  „Gala Tinerelor Talente”, care se va desfăşura pe data de 6 iulie 2014 şi la care sunt  invitaţi să participe tineri români sau de origine română, cu reşedinţa în diaspora, care s-au afirmat obţinând rezultate de excelenţa în diferite domenii: muzică, arte vizuale, sport, ştiinţe, literatură, jurnalism etc.

Limita de vârstă: 30 de ani.

Dosarele de candidatură pot fi trimise până pe data de 30 aprilie 2014 (data poştei) în scrisoare recomandată cu confirmare de primire la adresa: PROPATRIA Associazione culturale rumeno-italiana, via Morsasco 100-00166 Roma (RM) cu menţiunea Gala Tinerelor Talente Romaneşti 2014.

O a doua parte a Festivalului va avea loc în perioada 17-19 octombrie la Iaşi (România) şi se va adresa preponderent tinerilor talentaţi cu reşedinţa în România. Condiţiile de participare pentru această sesiune vor fi comunicate în timp util.

Festivalul Propatria, „unic în acest moment în lume, uneşte şi premiază excelenţa din rândul tinerilor din comunitatea română”

Iată mai jos toate detaliile utile pentru candidaţi:

 

Extras din Regulamentul de participare la Gala Tinere Talente Româneşti

http://www.propatriavox.it/ro/festival-2014/regulament-2014/

Pot participa: tineri şi adolescenţi români sau de origine română, cu reşedinţa în diaspora, care s-au afirmat obţinând rezultate la nivel de excelenţă în muzică, arte vizuale, sport, ştiinţe, literatură, jurnalism sau alte domenii.

Se vizează premierea excelenţei, deci atenţia se va  concentra pe acei tineri care au deja rezultate la nivel naţional sau internaţional şi au experienţe importante în domeniile amintite.

Se precizează că nu este un concurs ci o Gală de prezentare, recunoaştere şi apreciere a tinerilor români talentaţi din diaspora.

Limita de vârstă: 30 de ani

Copiii românilor din Italia, premiaţi la Gala Tinerelor Talente

ÎNSCRIERE

Ø  Dosarul de candidatură va cuprinde:

1.      Curriculum vitae unde vor fi menţionate datele personale, concursurile la care a participat candidatul, diplomele şi premii obţinute, date de contact (e-mail şi telefon);

2. Cel puţin o scrisoare de recomandare din partea unui profesor de specialitate – va face referire la calităţile artistice şi cele umane ale candidatului (de exemplu: perseverenţa, dedicaţie, punctualitate, respect faţă de ceilalti etc.). Aceasta, dacă este cazul, va fi  însotită de traducerea în limba română;

3. Declaraţie cu acordul părinţilor sau tutorelui legal, în cazul minorilor, pentru difuzarea / divulgarea imaginilor din cadrul Festivalului;

4.      Material foto/video demonstrativ, preferabil cu înaltă rezoluţie

5.      Programul definitiv, minutajul lucrărilor care vor fi presentate in cadrul Galei

·         Participantii vor prezenta un program la alegere care nu poate depăşi 10 – 12 minute

Ø  Termen limită de prezentare a dosarului: 30 aprilie 2014 (data poştei)

1.      prin e-mail la adresa: [email protected] sau

2.      scrisoare recomandată cu confirmare de primire („raccomandata A/R”) la adresa: PROPATRIA Associazione culturale rumeno-italiana, via Morsasco 100-00166 Roma cu menţiunea Gala Tinerelor Talente Romaneşti 2014

Festivalul Propatria 2012 la Roma, în perioada 25 mai – 4 iunie

Etapele procesului de selecţie:

Ø  Înscrierea: Înscrierea voluntară a participanţilor pe pagina web www.propatriavox.it şi pe pagina  Facebook a Festivalului https://www.facebook.com/pages/Festival-Internazionale-Propatria-Giovani-TalentiRumeni/374878719295312?ref=hl începand cu data de 15 februarie 2014. La înscrierile voluntare se vor adăuga propunerile făcute de către asociaţiile  din Diaspora care colaboreaza la realizarea Festivalului. Pentru înscrierea propriei candidaturi ca participant la Festivalul Internaţional Propatria-Tinere Talente Româneşti sunteţi rugaţi să descărcaţi documentele la urmatorul link: http://www.propatriavox.it/ro/inscrieri/inscrierea-la-festival/

şi să le expediaţi complete de semnături cu modalităţile prevăzute în regulamentul de participare.

Ø  Preselecţia/selecţia:  Se va realiza în urma analizei dosarelor de partecipare da către juriu până la un maxim de 20 de participanţi din diaspora.

Ø  Rezultatele selecţiei vor fi afişate pe pagina web şi Facebook a evenimentului şi comunicate în scris finaliştilor.  Termen: 21 mai  2014

Ø  Chiar dacă, din motive de buget, nu vor putea participa toţi tinerii înscrişi, aceştia vor fi promovaţi în egală măsură on line, rămânând în baza de date a Festivalului.

 

Jurizarea:

Iată cele trei componente ale jurizării: votul juriuluivotul publicului pentru conferirea premiului special oferit de către sponsorul oficial al evenimentului şi votul on-line pentru premiul de popularitate.

–  Votul publicului : fiecare spectator va primi la intrarea în sală un formular pe care va bifa numele participantului preferat.

–  Votul On-line : se va putea realiza pe pagina de Facebook a evenimentului şi pe site-ul www.propatriavox.it. Votul on-line va fi deschis începând cu data de 1 iunie 2014 şi se va încheia pe data de 6 iulie la ora 12.00.

 

Juriul de specialitate:

Va fi alcătuit din 7 persoane, specialişti în  diverse domenii artistice  şi reprezentanţi instituţionali.

 

Premii:

·         se vor acorda plachete onorifice şi diplome tuturor participanţilor;

·         3  trofee Propatria pentru excelenţă;

*Câstigătorii trofeelor vor fi invitaţi speciali ai ediţiei a V-a 2015

·         2 burse de studiu de câte 500 € care să acopere costurile necesare dezvoltării potenţialului artistic: achiziţionarea de materiale şi instrumente de lucru (materiale de pictură, instrumente muzicale, costume de scenă), acoperirea costurilor pentru cursuri* de specialitate: masterclass-uri şi concursuri naţionale si internaţionale.

*Bursele nu se acordă pentru acoperirea cheltuielilor de studiu de lungă durată

·         1 premiu special oferit de către sponsorul oficial al evenimentului;

·         1 premiu pentru popularitate

 

Nota bene: Organizatorii îşi rezervă dreptul de a fotografia, înregistra audio şi video şi de a difuza ulterior toate interpretările din cadrul Festivalului, inclusiv concertul final. În această situaţie, participantii nu beneficiază de onorarii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Aurelia Ceoromila, prima străină în consiliul local din Arezzo: „Nu intenţionez să fiu numai reprezentanta cetăţenilor români”

Vicenza, a căzut cu tirul de pe viaduct de la 7 metri, şoferul român strivit în impact