in

”Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, povestea unei mame plecată la muncă în Italia

Fetița care se juca de-a Dumnezeu” (2014), o carte în care ne regăsim ușor, deși nu reprezintă o noutate literară. Subiectul este unul cunoscut de întreaga Românie,  fenomenul social pe care toți îl cunoaștem, indiferent de cultură, educație sau obișnuință: emigrarea.

Nu cred că există în România o persoană care să nu aibă măcar un membru al familiei, un amic, un amic de al unui prieten, care să nu fi plecat în străînătate, în căutarea a ceva mai bun.

Romanul lui Dan Lungu este genial, dar nu pentru că abordează un subiect nou, ci pentru că pictează cu fidelitate un tablou cunoscut țarii noastre. Chiar dacă fiecare caz este diferit, fiecare familie are propria poveste, în toate cazurile se regăsesc câteva puncte comune: copii lăsăți la bunici, pachete cu dulciuri și haine de Sărbători, telefoane săptamânale la aceeași oră și multe alte aspecte în care cu siguranță că ne regăsim majoritatea celor care avem acest ziar în mână sau care citim acest articol online.

Romanul este ambientat în perioada de după Revoluție, când fenomenul de emigrație era la început și a avut un mare impact asupra populației, chiar și în zilele noastre. Cu anii, ne-am obișnuit și este considerat aproape normal să pleci la muncă în altă țară, românii din diaspora având comunități strânse.

Pe plan narativ, cartea este scrisă din două puncte de vedere: al Rădiței, o fetiță de 10 ani și, din punctul de vedere al mamei, plecată la muncă în Italia.

Pentru a uită de nostalgie și pentru a alina dorul de mamă, Rădița se juca de-a Dumnezeu. Când era singură, departe de bunicii alături de care își trăia copilăria, ea dădea ordine persoanelor, le spunea ce să facă și, culmea, ei chiar o ascultau! Dar, bineînțeles, nu exagera, nu le cerea imposibilul.

”Cu toții ascultau de ea fără să crâcnească. De fapt, chiar ăsta era jocul, asta trebuiau să facă, iar ea, la rândul ei, știa că nu le poate cere orice. Degeaba le-ar fi poruncit să se arunce în fața mașinii sau să lase portmoneul pe bancă, asta nu ar fi făcut-o. Nici ea nu trebuia să exagereze. Dacă le cerea să facă un rău cuiva, n-ar fi ascultat-o. Dar ea nu voia decât binele, fiindcă așa o învățaseră mama și Bună. Îi plăcea să stea ascunsă, să se uite la oameni și lumea să se miște după șoaptele sale, putea să se joace așa ore întregi. Tare i-ar fi poruncit mamei să se întoarcă mai repede din Italia, dar la așa distanță nu avea nici o putere.”

Această carte este una care merită să fie citită, pentru a află mai multe amănunte din ce s-a întâmplat unei țări întregi în perioada post-comunistă, este o carte despre realitate.

Dan Lungu a câștigat și premiul Național de Proză “Ziarul de Iași, în 2015, despre el vorbește și președintele juriului Alexandru Călinescu:

Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu” este o carte ce abordează o problematică din nefericire foarte actuală, şi anume traumele produse în rândul familiilor care trăiesc drama despărţirii, când părinţii aleg să meargă să muncească în străînătate lăsându-şi copiii acasă. Este un român ambiţios şi din punct de vedere al compoziţiei, pentru că alternează planurile evenimentelor şi perspectivele narative. O carte puternică, de o tulburătoare autenticitate, care reuşeşte să dozeze fericit lirismul şi analiză psihologică. Cred că juriul a făcut o bună alegere”.

Vă invit să citiți această carte tulburătoare dar în același timp actuală și în care cu siguranță ne regăsim cu toții.

Lectură plăcută!

Oana Leluțiu, LibroM