Menu
in

Lansare de carte la Accademia di Romania, “L’emigrazione intellettuale dall’Europa centro-orientale. Il caso di Panait Istrati”

Cartea “L’emigrazione intellettuale dall’Europa centro-orientale. Il caso di Panait Istrati” (Emigraţia intelectuală din Europa centrală şi de est. Cazul lui Panait Istrati) de Elena Dumitru (Edizioni Nuova Cultura, Roma, 2012) va fi lansată vineri, 11 octombrie 2013, ora 18.30 la Biblioteca Academiei din Piazza Josè de San Martin, 1.

Vor lua cuvântul: Prof. Mihai Bărbulescu, Director al Accademia di Romania in Roma, Prof. univ. Giovanna Motta, profesor de istorie modernă, coordonator al doctoratului de “Istoria Europei”, Universitatea Sapienza din Roma, Prof. univ. Antonello Biagini, profesor de istoria Europei Orientale, prorector pentru cooperare şi relaţii Internaţionale, coordonator al doctoratului de “Istoria Europei”, Universitatea Sapienza din Roma.|

Lucrarea îşi propune să dezvolte un studiu privind rolul şi dinamica asociate conceptului de emigraţie intelectuală din acest spaţiu in perioada interbelică, concentrandu-se in special pe experienţa romanească.

In acest context, este necesar să se clarifice punctul de vedere din perspectiva căruia este analizat acest fenomen complex care in această lucrare joacă rolul de cadru caracteristic ce işi propune să completeze seria unor exemple cunoscute (Cioran, Ionescu, Eliade, Brancuşi, etc.) – autori ce s-au aflat şi continuă să constituie centrul a numeroase cercetări- cu destinul mai puţin cunoscut şi, ne permitem să adăugam, mai delicat, al lui Panait Istrati (1884-1935), in contextul in care conceptul de emigraţie in sine este inţeles ca abandonare a ţării de origine pentru a trăi intr-o altă ţară, de “adopţie”, (de multe ori avand ca motiv principal raţiuni de ordin politic sau economic), punand in evidenţă in acelaşi timp impactul cultural in cazul specific al emigraţiei intelectuale, unde elementul lingvistic joacă un rol esenţial, deoarece scriitorul caută şi găseşte refugiu in noua limbă, ca mijloc de expresie, ca element necesar pentru a comunica şi a-şi comunica propria fiinţă care poartă intotdeauna matricea culturală a originii.

Cercetarea se axează pe o analiză atentă a bogatelor surse literare in limba franceză, romană, italiană, greacă şi işi propune să traseze, urmărind documentele istorice şi producţia literară şi jurnalistică, un cadru general care stabileşte şi clarifică aspecte esenţiale legate de acest subiect şi care, in acelaşi timp, subliniază specificitatea acestei experienţe de viaţă pentru a completa cadrul de interpretare a unui fenomen care ar putea fi definit folosind noţiunea de emigraţie intelectuală.

Elena – Lavinia DUMITRU este cercetator in cadrul proiectului PRIN (Programmi di ricerca di Rilevante Interesse Nazionale) 2009 Imperi e Nazioni in Europa dal XVIIIal XX secolo, la Unita di ricerca Universita degli Studi di Teramo, a fost cadru didactic asociat la Universitatea “Petru Maior” din Targu Mureş, stagiar al Ambasadei Romane in Italia unde a desfăşurat activităţi de traduceri, analiza de presa, analiza economica. Are doua doctorate unul in “Istoria Europei” – Universitatea “La Sapienza” din Roma şi unul in filologie – Universitatea din Bucureşti Departamentul de Hungarologie. Colaborează cu catedra de “Istoria Europei Orientale”, a Facultăţii de Filozofie, Litere, Ştiinţe Umane şi Studii Orientale, Universitatea Sapienza din Roma.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version