in

Regele Mihai I la Vatican /Video

Cu două zile înainte ca Papa Benedict al XVI-lea să-şi anunţe demisia, regele Mihai I al României a participat la ceremoniile prilejuite de împlinirea a 900 de ani de la recunoaşterea oficială a Ordinului Suveran Militar de Malta, care s-au desfăşurat la Vatican, în prezenţa Suveranului Pontif.

Potrivit unui comunicat, regele Mihai a fost însoţit la eveniment de Principesa Moştenitoare Margareta şi de alţi membri ai familiei regale. Regele Mihai a răspuns astfel invitaţiei oficiale a Alteţei Sale Eminentissime Fra’ Mattew Festing, Principe şi Mare Maestru al Ordinului Suveran Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta.

Tot sâmbătă, familia regelui Mihai a participat la recepţia găzduită de Papa Benedict al XVI-lea în Sala de Audienţe “Paul al VI-lea”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Au ordonat unor prostituate să-şi ucidă rivalele

Daniel Sas, şofer din Milano, şi-a descoperit vocaţia: fotografia