in

Roma, festivalul Roots Fest, organizat de asociația culturală ARPRO, ajuns la a doua ediție

Pe 2 și 3 noiembrie a avut loc la Roma festivalul Roots Fest, organizat de asociația culturală ARPRO în colaborare cu Accademia di Romania și Institutul Cultural Român și cu sprijinul Asociației Naționale a Corurilor din România.
Festivalul s-a desfășurat sub patronajul Ambasadei României în Italia și al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun.

Roots Fest, ajuns la a doua ediție, a promovat muzica corală laică și sacră cu două concerte în centrul Capitalei.
Secțiunea laică a avut loc în sala de expoziții a Accademiei di Romania și a fost dedicată Centenarului Marii Uniri. Directorul Accademiei di Romania, prof. Rudolf Dinu, și Excelența Sa George Bologan, ambasador al României în Italia au deschis festivalul lăudând inițiativa echipei de români voluntari.
Corurile Arpeggio & Roua și Sfântul Roman Melodul au încântat publicul cu melodii tradiționale și patriotice românești și au fost răsplătite cu ropote de aplauze.

A doua parte a festivalului, care a avut loc la Basilica San Vitale din Roma, a reunit șase coruri de confesiuni diferite în numele muzicii corale. Concertul de muzică sacră a fost susținut de grupul coral Arpeggio & Roua, corul polifonic Sfântul Roman Melodul al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, corul polifonic Gaudium Poloniae al Bisericii Catolice Poloneze din Roma, corul colegiului Pio Romeno, corul Cantate Domino al Bisericii Creștine Adventiste din Italia și corul Catolica al comunității romano-catolice din Roma.

Reprezentanți ai Ambasadei României în Italia, ai Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și ai Accademiei di Romania au fost prezenți în sală, precum și reprezentanți ai comunității românești din Roma.

Festivalul a atins obiectivele inițiale: difuzarea muzicii corale în toate formele sale, promovarea artei corale în rândul românilor din Italia și dezvoltarea unui dialog cultural și spiritual într-o atmosferă în care diversitatea este un tezaur.

Roots Fest nu a fost doar o celebrare a muzicii corale, ci un apel limpede la unitate în dezordinea modernității lichide, epocă în care eterogeneitatea creează conflicte.

ARPRO este o asociație culturală din Ardea (Roma) formată de membri originari din România care iubesc și răspândesc folclorul românesc. Voluntarii ARPRO au înființat în urmă cu patru ani  corul Arpeggio & Roua, care studiază muzica corală românească pentru a o răspândi în toate colțurile lumii. Grupul coral a reprezentat România la ExpoMilano 2015, a lansat primul album de colinde, ”Armonie di Natale” în 2016, a organizat prima ediție a festivalului de coruri ”Sacred Roots Fest” la Roma în 2017 și în 2018 a participat la talent show-ul Românii au Talent și a organizat Arpro Summer Camp, școala de vară românească în Italia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vrei să lucrezi ca director la ministerul diasporei? Iată locurile vacante și ce condiții trebuie să îndeplinești

Elevă română din Savona, premiată la Quirinale de Președintele Italiei: ”Este o mare satisfacție” – VIDEO