Menu
in

Roma, premiera filmului ”Inimă albastră”, într-o sală arhiplină. ”A fost un eveniment de clasă, un eveniment unic”

Vineri, 16 noiembrie, a avut loc în sala de conferințe de la Accademia di Romania, proiecția în premieră a filmului de scurt metraj ”Inimă albastră”, în regia Violetei Bîrlă, în rolul principal fiind renumita actriță maia Morgenstern. Sala a fost arhiplină, iar succesul filmului a fost maxim.

”Este vorba despre o mamă care își creste singură cei doi copii și la un moment dat neajunsurile materiale o constrâng să aleagă soluția de a pleca în lume să-și caute de lucru pentru a le oferi copiilor săi un trai mai bun. Aceasta este povestea miilor de mame plecate în lume pentru copiii lor. Din nefericire așa este și povestea protagonistei noastre, care a ales calea străinătății cu durere în suflet. În acest film vom vedea o poveste în care ne vom regăsi cu toții: doi copii care se topesc de dorul mamei, bunicii care încearcă să acopere rolul de părinți și Laura care, printre străini, își vede în copiii altora proprii săi fii. Este un sentiment profund și din păcate o tristă realitate cu care ne confruntăm, astăzi ca și ieri. Intenția acestui film este de a sensibiliza prin mesajul său atât părinții, cât și copiii. Tocmai de aceea, va avea un final fericit. Pentru mama care a fost absentă în anii copilăriei și creșterii fiilor ei, rămâne, însă, un sentiment de durere, dar și de fericire și împlinire, văzând ca toate sacrificiile sale nu au fost în zadar.”, a descris filmul regizoarea Violeta Bîrlă, care după premieră, ne-a acordat un scurt interviu.

Cum a fost premiera, Violeta Bîrlă?

S-a încheiat acest eveniment cu emoții mari care vor rămâne mereu în memoria mea mea. Vreau să-ți spun că a fost un eveniment de clasă, un eveniment unic și un public călduros și neîncăpător în sala de film. Atât de mulți oameni au venit! M-am bucurat din plin de fiecare moment, am trăit fiecare secundă.

Cum a fost primit filmul?

Filmul a fost primit foarte bine de către conaționalii noștri. Vreau să spun că au venit oameni din afara Romei, din Milano, Brescia,Torino și chiar de la Luxemburg. Am avut emoții foarte mari să văd atât de multă lume și mai ales faptul că știam că erau oameni veniți special pentru acest film de la sute de km.

E un bun moment să reaminteșți pe cei care au ajutat ca acest film să existe…

Da, pe această cale vreau să aduc mulțumiri partenerilor și sponsorilor care ne-au susținut, în primul rând domnului Răducu Nicodim, producătorul filmului nostru. Dacă nu ne-ar fi susținut domnia sa, acest mare eveniment nu ar fi existat pentru că nu ar fi existat filmul.

Vreau de asemenea să mulțumesc Accademiei de România pentru că ne-au fost alături și pentru frumoasa găzduire.

Mulțumesc Associatiei culturale Roma&România, familiei Fagarasian, pentru că împreună am organizat acest frumos eveniment în minime detalii că să ne putem bucură de o seară excelentă.

Și vreau să aduc mulțumiri actorilor, întregii mele echipe pentru dăruire și inima imensă depusă pentru a crea un film atât de frumos.

Mai doresc să mulțumesc doamnei director de la Consiliul Județean Vrancea, direcția generală de asistență socială și protecția copilului, doamna Daniela Nicolas, pentru că a trimis alături de mine un reprezentant pentru a-mi fi alături în acest frumos eveniment.

Și bineînțeles, nu în ultimul rând, aduc mulțumiri, prețuire, stimă și respect doamnei Maia Morgenstern. Domnia să a fost, este și va rămâne mereu în inima mea. În preajma ei eu nu-mi găsesc niciodată cuvintele și îmi este teamă să nu greșesc ceva. Este greu de caracterizat un om ca doamna Maia Morgenstern. Este un model de urmat pentru generația de azi și cea de mâine, este o valoare autentică românească, cu care trebuie să ne mândrim.

Andi Rădiu

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version