Menu
in

România – invitată de onoare la Salonul Internațional de Carte de la Torino

România va fi, pentru prima oară, ţară invitată de onoare la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, cea mai importantă manifestare de profil din Italia. Cea de-a XXV-a ediţie, desfășurată în perioada 10-14 mai 2012, va fi celebrată, tot în premieră, prin prezenţa a două ţări invitate de onoare: România şi Spania, precum şi prin alegerea unei teme contemporane: Vivere in rete: le mutazioni indotte dalle tecnologie digitali / A trăi în rețea: modificările impuse de tehnologiile digitale.

Prezența României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino este coordonată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, și include un amplu program de manifestări culturale, focalizat pe promovarea literaturii române, a traducerilor şi a politicilor editoriale din România. Partenerii Institutului Cultural Român sunt colectivul de limba şi literatura italiană din cadrul Universităţii Bucureşti şi Asociaţia Italiană a Româniştilor.

Standul naţional al României, cu o suprafaţă de 400 metri pătraţi, este construit după un concept inovativ şi interactiv, atât pentru a atrage publicul larg şi specialiştii, cât şi pentru a ilustra producţia editurilor româneşti reprezentative. Pe lângă punctul informativ şi librăria Humanitas, standul va include o zonă multimedia, unde vizitatorii vor putea accesa o panoramă reprezentativă pentru imaginea României, în varii domenii (literatură, teatru, arte vizuale, film, muzică, dans, turism) şi un punct de informare turistică, organizat în parteneriat cu Biroul Național de Turism al României în Italia. De asemenea, în biblioteca multimedia a Standului, publicul va putea consulta e-book-uri, iar în salonul interactiv site-uri reprezentative pentru dinamica peisajului cultural din România.

În parteneriat cu Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenței şi cu Academia Civică, pe o latură a Standului va fi montată o expoziție de fotografii dedicată victimelor comunismului.

În sala de conferinţe vor fi organizate 30 de manifestări, cuprinzând lansările traducerilor din literatura română apărute în Italia de la ediţia precedentă a Salonului, mese rotunde propuse de Asociaţia Italiană a Româniştilor, dezbateri, dialoguri între scriitori români şi scriitori italieni, organizate de Fundaţia Bellonci, care decernează prestigiosul Premiu literar Strega, şi colectivul de limba şi literatura italiană al Universităţii din Bucureşti.

Cei peste 120 de invitaţi – români şi italieni – ai Institutului Cultural Român sunt scriitori, traducători, jurnalişti culturali, editori, critici literari, profesori, românişti, italienişti. Dintre aceştia, se remarcă impresionanta prezenţă a nu mai puţin de 23 de scriitori, un număr record pentru o ţară participantă la Salonul de Carte de la Torino. Astfel, vor participa la întâlniri în cadrul Salonului sau la manifestări organizate în spaţii culturale din Torino scriitorii Norman Manea, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Dumitru Ţepeneag, Matei Vişniec, Ileana Mălăncioiu, Mircea Dinescu, Ion Mureşan, Dan Lungu, Nichita Danilov, Lucian Dan Teodorovici, Doina Ruşti, Răsvan Popescu, Florina Ilis, Vasile Ernu, Floarea Ţuţuianu, Ruxandra Cesereanu, Ana Maria Sandu, cărora li se vor alătura patru scriitori originari din România, care scriu sau au fost publicaţi în limba italiană: Eugenia Bulat, Mihai Mircea Butcovan, Ingrid Beatrice Coman, Liliana Lazăr.

O premieră o reprezintă şi numărul record de traduceri apărute în Italia în decurs de un an, de la ediţia din 2011 a Salonului: 22 de volume individuale, majoritatea cu sprijinul programului TPS – Translation and Publication Support Programme derulat de Institutul Cultural Român. Printre volumele care vor fi lansate la Standul României se numără: Essere o non essere Ion de Herta Müller, traducere de Bruno Mazzoni (Transeuropa), Il mondo sillaba per sillaba de Ana Blandiana, traducere de Mauro Barindi (Saecula Edizioni), L’immagine irraffigurabile della scienza de Dimitrie Cantemir, traducere de Igor Agostini, cu un studiu introductiv şi note de Vlad Alexandrescu (Le Monnier Università/Mondadori Education), Una mattinata persa de Gabriela Adameşteanu, traducere de Cristiana Francone şi Roberto Merlo (Atmosphere Libri), Coma de Ruxandra Cesereanu, traducere de Giovanni Magliocco (Aracne), Un altro giro, sciamano de Lucian Dan Teodorovici, traducere de Ileana M. Pop (Aìsara), L’omino rosso de Doina Ruști, traducere de Roberto Merlo (Nikita Editore) etc.

La manifestările literare care vor marca prezenţa României vor participa nume importante din peisajul literaturii, criticii şi jurnalisticii din Italia precum Andrea Bajani, Elisabetta Rasy, Giovanna Zucconi, Emanuele Trevi, Marco Dotti, Fabio Geda, Stefano Petrocchi, Paolo Di Paolo, Nuccio Ordine, românişti, traducători, profesori universitari sau specialişti cu o experienţă remarcabilă în traducerea şi promovarea culturii române în Italia, printre care Marco Cugno, Bruno Mazzoni, Lorenzo Renzi, Angela Tarantino, Roberto Scagno, Giovanni Rotiroti, Dan Octavian Cepraga, Giovanni Ruggeri, dar şi traducători în plină afirmare sau încă în formare: Roberto Merlo, Giovanni Magliocco, Mauro Barindi, Alessandro Zuliani, Ileana M. Pop, Danilo De Salazar, Anita Natascia Bernacchia, Cristiana Francone, Serafina Pastore, Clara Mitola, Stefano Ferrari.

De asemenea, prin colaborarea cu editura Pavesiana, vor fi lansate traducerile în limba italiană ale celor mai cunoscute volume din opera lui Neagu Djuvara: Tra Oriente ed Occidente. Gli Stati Romeni agli inizi dell’epoca moderna şi Una breve storia dei romeni raccontata ai giovani.

Alături de manifestările înscrise în specificul Salonului, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia a pregătit, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român şi în parteneriat cu Salonul Internațional de Carte, Fundația pentru Carte, Muzică și Cultură, Primăria oraşului Torino, Regiunea Piemonte şi Provincia Torino, o serie de evenimente muzicale, teatrale şi cinematografice. Astfel, în perioada 2-9 mai 2012, la prestigiosul Cinema Massimo va avea loc festivalul„ROMÂNIA-ITALIA: Filmul românesc contemporan la Torino”, în cadrul căruia vor fi proiectate filme reprezentative pentru cinematografia românească contemporană: Aurora, regia: Cristi Puiu, California Dreamin’ , regia: Cristian Nemescu, Reconstituirea, regia: Lucian Pintilie, Marți, după Crăciun, regia: Radu Muntean, Eu când vreau să fluier, fluier, regia:Florin Şerban, Morgen regia: Marian Crișan, A fost sau n-a fost?, regia: Corneliu Porumboiu, Felicia, înainte de toate, regia: Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf,Pescuit sportiv, regia: Adrian Sitaru.

Pe 9 mai, în seara premergătoare deschiderii oficiale a Salonului, la Auditorium Giovanni Agnelli din Torino va avea loc un concert de gală susținut de soprana Anita Hartig și tenorul Teodor Ilincăi, acompaniaţi de Orchestra Filarmonicii din Torino, dirijată de Francesco Pasqualetti. În cadrul ceremoniei de deschidere, Piero Fassino, primarul orașului Torino şi Rolando Picchioni, preşedintele Fundaţiei pentru Carte, Muzică şi Cultură vor fi decorați cu Ordinul Meritul Cultural în Grad Ofiţer, care le-a fost conferit de preşedintele României pentru „contribuția excepțională avută la promovarea culturii şi limbii române, precum şi a imaginii României în Republica Italiană”.

Sâmbătă, 12 mai, începând cu ora 20.00, în Piazza Castello din centrul oraşului, şi duminică, 13 mai, începând cu ora 20.00, la intrarea principală a Salonului de Carte, vor avea loc două reprezentaţii ale Teatrului Masca cu spectacolul Statuile, regia: Mihai Mălaimare.

În seara de 12 mai, de la ora 22.00, pe fațada medievală a Palatului Madama din Torino va putea fi admirată o proiecție multimedia realizată de Kotki Visuals, dedicată participării României la Salonul Internațional de Carte de la Torino.

Totodată, pentru a marca prezența României ca ţară invitată de onoare, la Torino se află în desfășurare o campanie vizuală în reţeaua de tramvai şi de metrou.

Prin amplul program de evenimente culturale organizat de Institutul Cultural Român, participarea României ca ţară invitată de onoare la cea de-a XXV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino are ca scop marcarea unui moment important în promovarea culturii române în Italia, și în special a literaturii.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version