Menu
in

Alegeri 2011/ Gabriel Pîrjolea: “13 voturi m-au despărţit de fotoliul de consilier”

La Riano, lângă Roma, au candidat trei români, pe trei liste diferite. Cel mai bun rezultat l-a obţinut Toader Stoica, pe o listă de centru dreapta-  136 de voturi, urmat de Mihaela Ipate – 64 de voturi şi Gabriel Pîrjolea, cu 49 de voturi.

Deşi a obţninut cele mai puţine voturi dintre candidaţii români, Gabriel Pîrjolea şi-a sărbătorit totuşi rezultatul, pentru că lista susţinută de el, de centru stânga, a câştigat alegerile. Dacă ar fi avut doar 13 voturi în plus, Gabriel ar fi avut un fotoliu de consilier asigurat.

Viitorul vice-primar, Italo Arcuri, i-a mulţumit personal românului pentru cele aproape 50 de voturi aduse (candidatul cel mai votat a avut 228 de preferinţe). Mai mult, i-a promis un birou în primărie, pentru a se ocupa de comunitatea de români: “Gabriel face parte din echipa noastră, deci a câştigat împreună cu noi. Ca viitoare administraţie locală, noi vrem să ne ocupăm de comunitatea de români în mod special, tocmai de aceea mesajul nostru intercultural a fost unul puternic. Chiar dacă Gabriel nu a intrat în consiliu, vom încerca să găsim pentru el un loc de reprezentant oficial al comunităţii pe lângă primărie. Iar peste o săptămână, avem deja programată o întâlnire cu românii din Riano”- ne-a declarat Italo Arcuri.

Victoria coaliţiei din care face parte i-a lăsat totuşi un gust amar lui Gabriel Pîrjolea: “Cred că am demonstrat că putem fi o forţă electorală, la nivel local. Din păcate, am primit informaţii că s-a încercat influenţarea votului mai multor cetăţeni români. Dacă vom reuşi să o dovedim, vom denunţa cazurile suspecte autorităţilor competente. Noi am făcut o campanie electorală curată, eu personal mă aşteptam la un rezultat mai bun, dar sunt mulţumit că lista noastră a câştigat. Diferenţa dintre coaliţia câştigătoare şi cea situată pe a doua poziţie a fost de câteva zeci de voturi, deci românii, dacă ar fi votat uniţi, ar fi putut arăta forţa comunităţii”.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version