in

Badea: “Guvernul îi desconsideră pe românii din diaspora”

Senatorul PDL de diaspora, Viorel Badea, constată, într-un comunicat, "cu îngrijorare" faptul că "pentru guvernul USL a devenit deja o obişnuinţă să îi desconsidere pe românii din diaspora, încercând prin orice mijloace să le îngrădească într-un mod abuziv dreptul constituţional la vot."

"Conform declaraţiei recente a premierului Victor Ponta, "românii îşi păstrează dreptul de vot, dar dacă locuiesc în străinătate, trebuie scoşi din listele electorale din România".

Scoaterea unor cetăţeni români cu drepturi depline din listele electorale reprezintă o ilegalitate şi contravine Constituţiei României şi normelor democratice europene. În acest context nefast, îi solicit administraţiei de stânga de la Bucureşti să înceteze să îi mai agreseze pe românii care au fost nevoiţi să îşi părăsească ţara. Trebuie să respecte faptul că cei plecaţi la muncă în străinătate sunt cetăţeni români cu drepturi depline şi, indiferent unde s-ar afla, au dreptul la vot.

Pe această cale, atragem atenţia guvernului Ponta că românii de pretutindeni sunt parte integrantă a poporului roman şi nu trebuie să fie excluşi de la procesul decizional intern, ei având o contribuţie majoră la progresul României şi la stabilitatea politică şi economică a statului nostru.

Prin poziţiile discriminatorii pe care USL le afişează în relaţia cu românii de pretutindeni, prin atitudinea jignitoare profundă şi constantă la adresa acestora, precum şi prin tentativele de a-i transforma pe aceştia în ţapi ispăşitori ai eşecurilor politice ale actualei guvernări, reprezentanţii alianţei socialiste nu fac altceva decât să genereze o fractura iremediabilă între românii care trăiesc în ţară şi cei care, temporar, trăiesc şi muncesc în străinătate", a afirmat Viorel Badea.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia în recesiune: Scădere economică de 0,7%

Condamnarea comunismului în Republica Moldova