in

Brînză vrea înfiinţarea unui Minister pentru diasporă

Pe 6 noiembrie, deputatul PDl William Brînză a făcut o vizită la Trieste, unde s-a întâlnit cu primarul oraşului, Roberto Cosolini (PD) şi cu românii din zonă, iar pe 7 noiembrie a participat la slujbele de la două biserici din Udine. Potrivit unui comunicat, William Brînză a lansat tema înfiinţării unui minister al diasporei.

"Românii din Italia au şanse mari să revină în România pentru a fi angajaţi de investitorii italieni, iar eu voi susţine acest lucru, mai ales că primii paşi au fost făcuţi. În România sunt peste 30.000 de societăţi cu capital italian sau mixt care au angajat mai mult de 800.000 de români", a declarat  primarul oraşului Trieste, Roberto Cosolini, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu William Brînză, potrivit unui comunicat al deputatului. Pe agenda discuţiilor au figurat situaţia economică, socială şi culturală a comunităţii de români din zonă, dar si subiecte de interes bilateral. În acest sens, cei doi oficiali au stabilit de comun acord demararea procedurilor necesare pentru organizarea unui forum economic româno- italian, primarul Roberto Cosolini răspunzând pozitiv  invitaţiei deputatului Brînză de a vizita România, împreună cu un grup de investitori.

Români înscrişi în Registrul electoral

William Brînză şi Roberto Cosolini au fost de acord să colaboreze pentru stabilirea unui program comun de desfăşurare a unor campanii de informare pentru românii din Italia, în vederea înscrierii acestora  în registrul electoral, astfel încât să poată participa la alegeri. William Brînză a adresat această solicitare la propunerea asociaţiilor de români din zonă, care i-au cerut sprijin în acest sens, explicând că în unele zone comunitatea de români ar putea avea consilieri locali, fapt ce ar contribui la o mai buna  reprezentare şi promovare a drepturilor românilor. Cosolini l-a asigurat pe deputatul român că va sprijini logistic şi administrativ toate acţiunile culturale de promovare a valorilor autentice româneşti, aceasta fiind, de altfel, o altă doleanţă a comunităţii de români transmisă parlamentarului în cadrul întâlnirii pe care acesta a avut-o la Consulatul General al României la Trieste.

William Brînză şi-a manifestat satisfacţia faţă de declaraţia primarului potrivit căruia "românii sunt foarte bine integraţi, contribuind activ la dezvoltarea economică a Italiei şi la consolidarea relaţiilor bilaterale prin acţiunile pe care le organizează".

De asemenea, Brînză a răspuns afirmativ propunerii comunităţii de români care a solicitat prezenţa în zonă a specialiştilor în fonduri europene. Deputatul s-a angajat în acest sens să faciliteze o întâlnire în cel mai scurt timp posibil.

Ministerul diasporei

În cadrul discuţiilor cu românii, dar şi cu autorităţile italiene, regionale şi locale, deputatul a subliniat necesitatea continuării cooperării la nivel regional, local şi naţional, declarând : "Este binevenită vizita miniştrilor români la omologii lor, dar de multe ori constatăm că situaţia dintre cele două ţări nu se îmbunătăţeşte, pentru că discuţiile purtate la nivel înalt nu sunt continuate şi la nivel local, regional, cu cei în puterea cărora se află nu doar decizia, ci şi bugetul. Avem deja o punte de legătură puternică formată din comunităţile de români care, în unele regiuni, numără zeci sau sute de mii.

Practic, în străinătate avem adevărate judeţe româneşti. Dacă ne pasă de politica unui judeţ din România şi de cetăţenii judeţului, aceeaşi politică trebuie abordată şi în cazul românilor din regiunile italiene, spaniole, franceze, greceşti, etc.

Regret că nu am fost înţeles la începutul mandatului, în 2008, când am propus înfiinţarea unui minister al diasporei, aşa cum au vecinii noştri unguri, bulgari, dar şi alte state membre. Acesta ar fi reprezentat cel mai bun mod de a realiza acea legătură directă cu comunităţile de români, dar şi cu reprezentanţii regiunilor în cadrul cărora aceştia s-au integrat. Desigur, situaţia poate fi îndreptată, pentru că realităţile actuale ne obligă să facem acest lucru. Cei mai mulţi dintre românii plecaţi în străinătate optează pentru a rămâne definitiv în afara graniţelor, România ramânând ţara lor de origine, ţara de suflet.

În acest context este de înţeles că, datorită comunităţilor de români, legătura cu celelalte state membre UE nu trebuie să se bazeze doar pe relaţii diplomatice, ci şi pe pragmatism, viziuni si o agenda comună. Atunci când mergem la Roma sau Madrid, nu mergem doar la politicienii italieni sau spanioli, ci la sutele, milioanele de romani care trăiesc acolo. În numeroasele vizite pe care le-am realizat la comunităţile de români şi la autorităţile locale, am constat că acestea din urmă vor un dialog mult mai pronunţat cu politicienii români. Este important deci, ca în vizitele noastre, ale politicienilor, sa includem întâlniri şi cu responsabilii, factorii de decizie ai regiunii în care trăiesc conaţionalii noştri."

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO/ Mădălina Ghenea despre românii din Italia: „Oameni extraordinari”

Octogenar italian îşi lasă averea “badantei” care îl lega de pat