Menu
in

Comisia Europeană face apel la actorii politici din România să respecte decizia Curţii Constituţionale

Comisia Europeană „a luat notă” marţi de decizia Curţii Constituţionale a României care a invalidat referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu şi face apel la clasa politică să o respecte, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles, citat de AFPşi preluat de Agerpres.

Curtea Constituţională a invalidat marţi referendumul de demitere a preşedintelui, organizat la 29 iulie, constatând că pragul minim de participare la vot necesar pentru validare nu a fost atins. „Comisia Europeană ia notă de această decizie şi consideră că este extrem de important că toţi actorii vieţii politice să o respecte”, se menţionează în comunicat.

„Procedura legală pentru repunerea preşedintelui Băsescu în funcţii trebuie respectată„, iar Comisia „aşteaptă de la autorităţile române să respecte statul de drept şi deciziile Curţii Constituţionale”, se mai subliniază în comunicat.

Comisia face de asemenea apel „la toate forţele politice să respecte valorile europene, să acţioneze responsabil şi să lucreze constructiv pentru a depăşi diviziunile , în interesul României”.

Bruxellesul afirmă totodată că va continua „să monitorizeze îndeaproape situaţia” şi reaminteşte că până la sfârşitul anului va adopta un nou raport în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei.

Berlinul: Respectaţi decizia CCR!

Guvernul german a salutat astăzi decizia Curţii Constituţionale a României, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului german Steffen Seibert, în cadrul unei conferinţe de presă, la Berlin.

Berlinul „aşteaptă de-acum ca decizia să fie respectată de către toate părţile, lucru anunţat de către premierul Ponta chiar înainte de decizie. Acum, el va fi judecat pentru actelor sale”, a spus Steffen Seibert.

„Capacitatea de funcţionare a instituţiilor politice, încrederea cetăţenilor români în democraţie şi respectarea statului de drept sunt restabilite. Acesta este lucrul care interesează Uniunea Europeană (UE), iar din punctul de vedere al Cancelariei germane, decizia Curţii Constituţionale oferă o şansă în acest sens”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

„Acum, în acord cu partenerii noştri europeni şi instituţiile UE, noi vom observa cum evoluează cu adevărat situaţia politică din România”, a subliniat Seibert.

Victor Ponta: Decizia CCR va fi respectată

Primul-ministru Victor Ponta a declarat că decizia CCR va fi respectată, dar a adăugat că Traian Băsescu este un preşedinte ales cu 5 milioane de voturi, iar pentru demitere s-au pronunţat 7 milioane.

”Este o decizie care sper şi îmi doresc să pună capăt unei crize politice care a făcut rău României şi care în mod sigur va lăsa urme în societatea românească. (…) Traian Băsescu este preşedinte ales cu 5 milioane de voturi şi demis cu 7 milioane. Vocea poporului a fost foarte clară. (…)

Decizia CCR va fi respectată şi implementată, însă suntem obligaţi să constatăm efectele acestei decizii – o decizie nedreaptă, împotriva legilor democratice, a majorităţii absolute a cetăţenilor români care au votat pentru o schimbare de regim politic.

(…) Din punctul de vedere al Guvernului, referendumul a confirmat voinţa poporului român, a fost organizat corect şi a fost un succes pentru cei care cred în democraţie şi cei care cred că prin votul lor trebuie să -şi exprime opţiunea într-o ţară democratică”, a spus Victor Ponta.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version