in

Eugen Tomac a fost numit Consilier de Stat la Cotroceni

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 18 mai a.c., decizia pentru numirea domnului Eugen Tomac în funcţia de consilier de stat la Departamentul Relații Internaționale și Politici Europene din cadrul Administrației Prezidențiale.

Eugen Tomac, fost secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a mai ocupat funcția de consilier personal al preşedintelui Traian Băsescu pentru relaţia cu românii de pretutindeni.

Pe 11 mai, după ce PDL a intrat în opoziţie, el și-a anunțat demisia, într-o conferinţă de presă la Chişinău în care a prezentat şi un bilanț al activității sale la DRP.

„Chiar dacă nu voi mai fi secretar de stat, voi rămâne aproape de românii din Republica Moldova, voi încerca să contribui la tot ce este necesar pentru ca românii de pe cele două maluri ale Prutului să se cunoască cât mai bine. Sunt foarte multe lucruri de făcut, dar plec cu sufletul împăcat, pentru că știu care erau relațiile acum 4-7 ani între cele două state și sunt extrem de încrezător în perspectivele foarte frumoase ale acestor relații”, a spus Eugen Tomac.

Eugen Tomac a fost numit în funcţia de secretar de stat pentru românii de pretutindeni în ianuarie 2009.

Raportul Curţii de Conturi dezvăluie dezastrul de la DRP

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Expoziţie de icoane ortodoxe la Frosinone, 19 – 27 mai

Consulii generali de la Roma şi Milano, rechemaţi în ţară de ministrul Marga