Menu
in

Interdicții de intrare în SUA, revoltă împotriva lui Trump. Reacții din Italia: «Inacceptabil»

Decretele președintelui american sunt criticate de multe guverne occidentale, de la Londra la Berlin și până în Canada.

De la Theresa May, premierul Regatului Unit, la cancelarul german Angela Merkel și Justin Trudeau, premierul Canadei, de la geniile hi-tech-ului american, precum Zuckerberg și Tim Cook, până la scriitori, intelectuali și profesori universitari: toți protestează împotriva blocării timp de 4 luni a intrării refugiaților în SUA decisă de președintele Donald Trump și împotriva listei negre cu 7 țări islamice. Însă președintele american nu dă înapoi și dimpotrivă atacă modelul european.

Printr-un ordin semnat pe 27 ianuarie, Donald Trump a blocat pentru 120 de zile programul care prevedea intrarea refugiaților în Statele Unite, program introdus de Barack Obama. Și a hotărât că după această perioadă va fi dată prioritate în special ”minorităților creștine” persecutate. Trump a tăiat cu peste jumătate numărul de refugiați pe care Statele Unite urma să-i accepte anul acesta, aducându-l la 50.000.

Apoi intrarea în Statele Unite a fost suspendată timp de trei luni pentru cetățenii a șapte țări musulmane: Siria, Libia, Iran, Irak, Somalia, Sudan, Yemen. În ordinul său Trump amintește de 11 septembrie, susținând că ”politica departamentului de stat i-a împiedicat pe funcționarii consulari să examineze în mod adecvat cererile de viză ale unora dintre cei 19 străini care au cauzat uciderea a circa 3000 de americani”. Trump omite să spună că autorii atentatelor proveneau din Arabia Saudită, din Emiratele Arabe Unite, din Egipt și din Liban, toate țări pe care nu le-a introdus în decretul său. În unele dintre acestea președintele posedă active importante. A fost ”omisă” și Turcia (unde Trump are doi zgârie-nori), țara în majoritate islamică lovită recent de un val de atentate.

În ordinul său executiv au fost blocate până la o ulterioară comunicare, așadar și după cele 120 de zile, intrările refugiaților sirieni.

În cadrul înăspririlor sale pentru apărarea Statelor Unite de intrarea teroriștilor islamici, președintele SUA a suspendat cu efect imediat programul Visa Interview Waiver, care permitea cetățenilor străini titulari de viză să solicite reînnoirea acestei pentru motive de muncă sau altele (exclus turismul) fără a susține un interviu personal în fața autorităților diplomatice americane. Trump a mai ordonat accelerarea programelor care permit urmărirea biometrică a tuturor persoanelor care intră sau ies din SUA.

Dispozițiile președintelui au provocat haos în aeroporturile din întreaga lume unde multe persoane în plecare către SUA au fost blocate la îmbarcare deși erau în posesia vizei de intrare în SUA. În America mii de persoane au ieșit în stradă în fața aeroporturilor pentru a contesta deciziile lui Trump.

Avocați și grupuri pentru apărarea drepturilor omului activează acțiuni legale împotriva decretului lui Trump. O primă breșă juridică în ordinul lui Trump a venit de la tribunalul federal din Brooklyn, care a stabilit că refugiații sau alte persoane interesate de măsură care au sosit în aeroporturile Statelor Unite nu pot fi expulzate. Se calculează că ordonanța de urgență a magistratei interesează între 100 și 200 de persoane, oprite în aeroporturile din SUA sau în tranzit, și intervine numai asupra unei părți a ordinului executiv. Judecătoarea nu a stabilit însă că aceste persoane trebuie să fie admise în Statele Unite și nici nu s-a exprimat privind constituționalitatea ordinului executiv al președintelui.

Replica lui Donald Trump a venit pe twitter:”Țara noastră – scrie Trump – are nevoie de granițe puternice și de controale rigide, ACUM. Priviți ce se întâmplă în Europa și în toată lumea – un haos oribil!”.

Reacțiile italiene

Instituțiile politice italiene se ridică împotriva deciziei lui Donald Trump de a închide ușile pentru refugiați și pentru imigranții din șapte țări islamice.

”Italia este ancorată de propriile valori. Societate deschis, identitate plurală, nicio discriminare. Sunt pilonii Europei”, a scris pe Twitter premierul italian Paolo Gentiloni.

Ministrul de Interne Marco Minniti afirmă că nu trebuie să se confunde imigrația cu islamismul. ”Ecuația imigrație-terorism este greșită. Este inacceptabil. Să fim atenți fiindcă se creează o zonă de marginalizare și insatisfacție care devine baza culturii terorismului”.

Președinta Camerei, Laura Boldrini, scrie pe Facebook: ”Ne privește pe noi toți ceea ce noul președinte Trump decide pentru Statele Unite deoarece prevederile sale, pe lângă faptul că minează bazele principiilor juridice internaționale, duc la un haos general și riscă să alimenteze represalii periculoase”, scrie pe rețeaua de socializare, amintind ”insultele inacceptabile împotriva mexicanilor, definiți «criminali și traficanți». Apoi reevaluarea torturii ca «instrument» ce funcționează în lupta împotriva terorismului. Acum blocarea timp de trei luni a intrării cetățenilor proveniți din 7 state cu religie predominant musulmană – și cu excepție pentru creștini. Și în fine stoparea sosirii refugiaților sirieni”.

Toate acestea ”sunt semnale, de netăgăduit și alarmante, că se dorește să se facă diferențe pe bază etnică și religioasă, că suspiciunea poate afecta popoare întregi și nu doar acuzații de infracțiuni, că își pierd din valoare convențiile internaționale semnate de SUA și drepturile omului se aplică cu intermitență, că pentru a răspunde celor din ISIS este legal și să se utilizeze instrumente nepermise de legislație”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version