Menu
in

PSD a deschis filiale la Torino şi Florenţa

În ultimele două săptămâni, PSd şi-a deschis două filiale în Italia, una la Torino, pe 2 iulie, şi una la Florenţa, pe 9 iulie. Cu Roma şi Milano, PSD a ajuns astfel la un număr de 4 filiale.

Pe 2 iulie, în prezenţa preşedintelui PSD Diaspora, deputatul Cristian Rizea, a avut loc la Torino conferinţa de înfiinţare a organizaţiei PSD Torino şi inaugurarea sediului din Via Corso Taranto, numărul 19/C.

În prezenţa a 62 de delegaţi a fost ales ca şi preşedinte al organizaţiei PSD Torino, domnul Marian Turea, care de-a lungul timpului s-a implicat în numeroase proiecte cu adresabilitate în rândul comunităţii româneşti din Torino.

Totodată, au fost aleşi şi ceilalţi membri ai Biroului Executiv PSD Torino: secretar general, domnul Cristian Igescu, vicepreşedinţi, domnul Jitariu Dănuț, doamna Caluian Florentina și domnul Tănase Paul, și membri, domnul Lihacanu Claudiu, doamna Rășnoveanu Mariana și domnul Frangu Ionuț.

Conducerea PD Italia a fost reprezentată de doamna Paola Brigantini, secretar provincial PD Torino. Totodată au fost prezenți și membri din conducerea unuia dintre cele mai mare sindicate italiene, CISAL, care prin prezența secretarului provincial Francesco Frazzita și a secretarului regiunii Piemont, domnul Urbano Tozzi, și-a exprimat intenția pentru o colaborare strânsă în viitoarele proiecte, motiv pentru care din toamna acestui an PSD Diaspora va încheia un protocol de colaborare cu CISAL, sindicat care are în componența sa 30 % cetățeni români.

Noul preşedinte al filialei PSD Torino, Marian Turea, a răspuns la câteva întrebări, pentru Gazeta Românească.

Câţi membri activi aveţi la Torino şi la nivel naţional?

«Avem circa 42 de membri activi, în Torino şi în provincie. La nivel naţional nu ştim exact, dar avem trei filiale: la Roma, la Milano şi, a treia, la Torino.»

Care sunt proiectele concrete pentru comunitatea românească din Torino?

«Eu sunt aici de aproape 20 de ani. De fiecare dată când trebuie să facem o călătorie în România, noi, cei din Torino, trebuie să ne mutăm la Milano, la Bergamo ori la Cuneo. Vrem să propunem administraţiei comunale din Torino un zbor direct Torino – România.

Iniţiativele culturale sunt puţin promovate. Mi-ar plăcea să văd un film românesc, mi-ar plăcea să văd prezentarea unei cărţi, unei expoziţii de picturi, iar intenţia este să pornim, cât mai repede posibil, cu ajutorul administraţiei locale şi nu numai, dar şi al altor organizaţii şi asociaţii, să propunem o şcoală în limba română, o grădiniţă în limba română, un centru cultural românesc, pentru a putea face toate aceste activităţi.»

Ce fel de acord aveţi cu PD Italia?

«Noi facem referinţă la acordul încheiat preşedintele partidului, domnul Ponta, cu preşedintele PD-ului, domnul Bersani. Cred că este mai mult o colaborare, nu un acord.»

I.C.

PSD Florenţa

Sâmbătă, 9 iulie, orele 17:00, a avut loc conferinţa de înfiinţare a filialei PSD Florenţa, în prezenţa preşedintelui PSD Diaspora, deputatul Cristian Rizea.

În prezenţa a 47 de delegaţi a fost aleasă ca şi preşedinte PSD Florenţa, Mirela Obreja, secretar general, Cristina Istrate, vicepreşedinţi, Cristian Vasile şi Cristian Stoian şi membrii, Obreja Cristian, Dobrea Gheorghe şi Adriana Gheorghe.

Din partea PD Italia a fost prezent domnul Angelo Bassi, vicepreşedinte al grupului de consilieri al PD Firenze, care a reiterat buna colaborare şi susţinerea pe care o acordă organizaţiei PSD Diaspora. „Organizaţia din Florenţa este a patra filială inaugurată în peninsulă, după Roma, Milano şi Torino. Deschiderea acestei organizaţii reprezintă următorul pas în acţiunea PSD Diaspora de integrarea a comunităţilor de români în viaţa socială şi politică din Italia. PSD pune în practică proiecte viabile, care răspund necesităţilor reale ale românilor din străinătate.” a declarat deputatul Cristian Rizea.

Au fost prezenţi şi preşedintele PSD Roma, Florin Tătaru, preşedintele PSD Milano, Constantin Manoliu şi membri ai Asociaţiei Romania-Italia. Totodată, a fost inaugurat şi sediul PSD Florenţa, din via Dei Canacci, numărul 8R.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version