in

Reprezentantă Lega Nord: „N-o violează nimeni pe Kyenge?”

Dolores Valandro, reprezentantă a Lega Nord într-un consiliu de cartier din Padova, a scris pe 12 iunie pe pagina sa de Facebook, referindu-se la ministrul Integrării Cecile Kyenge: „Nu e nimeni care să o violeze, așa ca să înțeleagă prin ce poate trece victima acestei infracțiuni feroce? Rușine”. Astfel a comentat Valandro știrea privind o tentativă de viol din partea unui imigrant african la Genova, publicată pe pagina de Facebook „Resistenza Nazionale”, plină ochi cu conținuturi xenofobe.

Știrea era preluată de pe site-ul tuttiicriminidegliimmigrati.com, agregator de fapte de cronică neagră cu protagoniști cetățeni străini care a ajuns deja în centrul polemicilor (deputata de la Sel care a cerut închiderea acestuia este acum victima unor amenințări și insulte online). „Acest limbaj nu-mi aparține, pentru că instigă la violență și încearcă să instige la violență toți cetățenii, toți ar trebui să se simtă ofensați nu numai eu, ministrul”, a comentat ministrul pentru Integrare, Cecile Kyenge, în vizită la Sinagoga din Roma.

„De-a lungul anilor – a spus ministrul, întâlnind jurnaliștii la încheierea vizitei – am luptat mereu pentru un limbaj lipsit de violență și îmi mențin acest angajament. Nu răspund, pentru că fiecare dintre noi ar trebui să se simtă jignit”. „Fiecare dintre noi – a adăugat – poate avea o ideologie proprie, eu vorbesc cu multe persoane, și fiecare dintre noi are modul său de a gândi, însă eu nu permit să-mi fie impus un limbaj sau un comportament violent”. Aș vrea – a încheiat – să se apere întotdeauna un limbaj lipsit de violență”.

Pe 10 iunie Cecile Kyenge a fost tocmai la Padova, invitată de elevii unui liceu, pe zidurile căruia au apărut inscripții rasiste împotriva ei. „Când se spun insulte – a repetat în acea ocazie – nu-mi sunt adresate mie, acele ofense sunt adresate nouă tuturor, la 60 de milioane de locuitori ai țării”. Secretarul regional al Lega Nord, Flavio Tosi, a comentat: „Este un lucru incalificabil, Dolores Valandro va fi exclusă din partid.” Massimo Bitonci, șef de grup în Senat și secretar al filialei din Padova, se disociază „în maniera cea mai totală de fraza violentă, stupidă și inoportună scrisă de consilierul de cartier. Este vorba de o inițiativă personală de-a sa care nu este împărtășită de mișcare. Vom lua imediat măsuri disciplinare”.

Comentariu dur al premierului Enrico Letta: „Cecile Kyenge are dreptate, fiecare dintre noi ar trebui să ne simțim jigniți, și eu mă simt jignit.” Solidaritate și din partea președintei Camerei, Laura Boldrini: „Acele cuvinte sunt inacceptabile, pătrunse de rasism și ură. Sunt cu atât mai grave cu cât cea casre a evocat violul ca pedeapsă este o femeie care are un rol politic. Exprim lui Cecile Kyenge solidaritatea mea.” Khalid Chaouki, deputat al Pd, cere o condamnare fermă din partea lui Roberto Maroni. „Pe lângă scuze și îndepărtarea imediată a rușinoasei și ofensivei fraze – spune Chaouki – cerem liderului de la Lega să ia distanță și să se pronunțe în mod clar împotriva acestei derive xenofobe care riscă să alimenteze prejudecăți periculoase și acțiuni violente împotriva cetățenilor de origine străină. Italia noastră, în această dificilă perioadă de criză economică și socială, cu siguranță nu are nevoie să stârnească ura și cultura fricii”. Dolores Valandro și-a cerut ulterior scuze, justificându-se astfel: „Era doar o glumă, o reacție de furie”. Dar nu a scăpat de excluderea din partid.

Iată mesajul difuzat de fosta leghistă: „Îmi cer scuze tuturor pentru cele întâmplate, în mod special ministrului Kyenge. Am greșit. îmi exprim regretul pentru frazele pe care le-am scris într-un moment de exasperare. Întotdeauna am fost contrară violenței, fie fizică fie verbală”. „Această poveste – continuă Valandro – este strict personală, din acest motiv, nevrând să implic partidul în care sunt înscrisă, care nu are nicio responsabilitate, mă suspend din orice funcție acoperită de mine, și în consiliul de cartier”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Răsplata de partid / PSD împarte funcții de consuli militanților credincioși din diaspora

Psihoză anti-români la Ribera, intervine primarul. „Nu trebuie culpabilizați toți românii”