in

”Să aibă minim cinci ani locuiți peste hotare”, condiția principală pentru a fi candidat PMP la alegerile parlamentare în diaspora – VIDEO

Consiliul Executiv Național al Partidului Mișcarea Populară a decis marți ca toți candidații PMP pentru mandatele de parlamentari de Diaspora să fie din afara granițelor țării. Românii care vor să intre în această competiție internă să aibă minim cinci ani locuiți peste hotare”, a precizat Eugen Tomac. În prezent, organizația PMP Diaspora este condusă de Cristian Diaconescu, organizație care până acum nu a nominalizat nicio persoană pentru cele două locuri de senator și patru de deputat puse în joc.

„A fost votată o decizie importantă cu privire la alegeri, ca toți candidații noștri pentru a reprezenta Diaspora în Parlament să fie selectați dintre cei care trăiesc în Diaspora. Este foarte important să fie așa, pentru că altfel, având în vedere numărul mic de reprezentanți ai Diasporei în Parlament, dacă le mai dăm și din București candidați pentru Diaspora n-am făcut nimic. Chiar nu sunt reprezentați. Dacă erau vreo 30 — 40 de reprezentanți pentru cele 3,5 milioane de români din Diaspora, ne puteam gândi să mai dăm și candidați din țară, dar în situația în care sunt doar șase parlamentari — doi senatori și patru deputați — candidații vor fi din Diaspora”, a afirmat președintele PMP, Traian Băsescu, la finalul ședinței Consiliului Executiv Național al formațiunii, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

„Am stabilit ca unul dintre criteriile importante care vor sta la baza acestei selecții să fie ca românii care vor să intre în această competiție internă să aibă minim cinci ani locuiți peste hotare. Sunt convins că această propunere pe care o facem către românii din întreaga lume, către cei din Republica Moldova, unde eu, la alegerile din 2012, am obținut aproape 80%, avem o comunicare foarte intensă cu aceste comunități mari, va fi primită foarte bine. Până acum PSD și PNL au trimis doar oameni politici în Diaspora”, a precizat și EugenTomac, președinte executiv PMP.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Însărcinată în 6 luni, salvată din ghearele proxeneților români la Ibiza – VIDEO

Parabiago, pune casa pe numele soției moldovence, acum doarme în stradă