Florin Ştefan are 57 de ani şi a venit în Italia în 1991. A locuit la Milano până în 1995 şi apoi m-am mutat la Cinisello Balsamo unde locuiesc şi în prezent. Candidează pe lista „Io corro per Milano” pentru Stefano Parisi în municipiul VII.
Florin Ştefan, care au fost motivele pentru care aţi decis să vă stabiliţi în peninsulă?
«După 1989, cum s-a întâmplat în toată Europa, au fost trimişi noi oameni pentru a ocupa locurile vacante sau pentru a-i schimba pe cei vechi sau pe cei care îşi încheiau misiunea. În Italia, în 1991 fosta Bancă Română de Comerţ Exterior m-a trimis la la Banca Italo Romena/Milano. Am venit ca simplu”capo ufficio”, ajungând în câţiva ani „quadro direttivo”. În 2002 am fost obligat să decid: România sau Italia. Am rămas aici. În prezent sunt “perito traduttore” (traducător autorizat şi mediator linguistic şi cultural), înscris la “Albo del Tribunale di Milano” secţiile civil şi penal.»
Cum v-aţi integrat în societatea italiană? Dar în comunitatea românească?
«Cu mult efort şi foarte multă muncă, mi-am câştigat respectul şi simpatia, atât a italienilor cât şi a celorlalţi de alte naţionalităţ. Normal, nu a tuturor, oricât ai vrea nu vei plăcea niciodată tuturor; vei găsi întotdeauna pe cineva care va avea ceva de spus, va cauta ceva să spună despre tine, va crea dacă nu are.
În privinţa românilor, adevărata problemă este că nu suntem UNIŢI! Este o boală naţională, cred că suntem singurul popor pe glob în situaţia asta. Toţi ceilalţi fac tot posibilul să se ajute, noi nu! Încercam să ne tăiem craca de sub picioare, chiar cu riscul de cădea împreună cu persoana pe care vrem să o distrugem. De ce să stea mai bine ca alţii! În loc să o întrebăm cum a reuşit, nu, noi vrem să-i dăm în cap. Din păcate această mentalitate este greu de distrus. Am ajutat sute de persoane, şi când am lucrat la Consulatul General al României la Milano şi după ce am mi-am terminat misiunea. Şi acum mă sună români, chiar şi italieni, după ani de zile de când nu mai lucrez la Consulat, şi îmi cer ajutorul. Îi ajut, nu văd de ce să nu îi ajut. Ce motiv aş avea să nu îi ajut! Nu cred să fie cineva din cei care m-au contactat, care să spună că nu l-am ajutat.
Eu cred că relaţiile mele cu comunitatea românească sunt mai mult decât bune.
Un răspuns scurt şi concis: ajut pe oricine mă contactează, şi asta o ştiu toţi cei care m-au contactat până acum. Unde nu ştiu, le spun să mă sune mai târziu ca să mă interesez să pot da un răspuns corect. Nu cred şi sper să nu fi dezamăgit pe cineva până acum. Dacă da, îmi cer scuze. Nu am făcut-o cu intenţie. Dacă nu ne ajutăm noi între noi, nu văd cine ne-ar putea ajuta.
M-am ghidat mereu după câteva principii: trebuie să respecţi ca să fii respectat, să fii corect ca să poţi pretinde corectitudine, să îţi vezi de treaba ta, lucrul cel mai important. Din păcate, din cauza unui procent extrem de mic de români şi a ignoranţei unora, suntem văzuţi cum suntem văzuţi!»
Care sunt punctele principale cu care intraţi în bătălia electorală?
«În primul rând încercarea de a-i convinge pe români să vină la vot. De a fi uniţi, mai ales acum când avem această unică posibilitate! Asta dacă vor să aibă un reprezentant al lor în Consiliu căruia să îi spună ce probleme au pentru a încerca să găsim o soluţie.
Transparenţă totală. Perioada electorală încerc să o transform într-o dezbatere cu toţi cei care sunt cu adevărat interesaţi să facem ceva pentru noi şi pentru Milano. Corectitudinea şi respectul faţă de toţi ceilalţi, indiferent de culoare. Cunoaşterea legislaţiei şi cultul respectului faţă de lege. Combativitate, dinamism, hotărâre şi exigenta. Sunt obişnuit cu un stil de muncă riguros.
Sunt cinstit, decent, nu am fost niciodată suspectat de ilegalităţi, acte de corupţie sau alte nereguli. În esenţă ştiu, vreau şi pot să fiu reprezentantul românilor.»
Unde ar putea să vă contacteze cei care doresc să vă îmtâlnească şi să discute despre proiectele dumneavoastră?
«Cine vrea să mă contacteze şi să vorbească, mă găseşte la numărul de telefon 348.4226279. Este cunoscut din nordul până în sudul Italiei. Dacă nu greşesc, îl am cam de prin 1996 – 97.»
Andi Rădiu
[email protected]
În final aş vrea să transmit un scurt “SMS”:
Îi invit pe romani, şi nu numai, să mă susţină!
Numai împreună vom putea învinge.
Este în interesul nostru, al tuturor!
SĂ ÎNCERCĂM MĂCAR O DATĂ SĂ FIM UNIŢI!
SOLO INSIEME VINCEREMO!
Citește și:
Mărioara Popescu, candidată la Muncipiul VII din Milano. ”Mă simt parte a acestui oraş”
