Menu
in

Un deputat francez cere expulzarea din UE a “românilor fără resurse”

Deputatul Philippe Meunier, secretarul naţional al UMP pentru libertăţi publice, a declarat sâmbătă că preşedintele François Hollande ar trebui să ceară o renegociere a tratatelor europene" cu scopul de a "permite expulzarea românilor fără resurse", relatează Le Parisien în pagina electronică, preluat de Gândul.

 

Hollande a expulzat 240 de romi români, fiecare a primit câte 300 de euro

Potrivit publicaţiei franceze, reprezentantul Dreptei Populare (aripa dreaptă a UMP), ales în Rhône, scrie, într-un comunicat, că locuitorii din acest departament "şi din centrele urbane franceze atinse de acest flagel, cer Guvernului să îşi asume responsabilităţile pentru a pune capăt acestor mahalale, acestei cerşetorii agresive şi unui mare număr de spargeri şi furturi".

"François Hollande trebuie să ceară Europei o renegociere a tratatelor pentru a permite expulzarea românilor fără resurse de pe teritoriul nostru naţional", îndeamnă Meunier, potrivit publicaţiei franceze. În prezent, cetăţenii României, ţară care face parte din UE, nu pot să fie expulzaţi de pe teritoriul unui stat membru UE.

Meunier a declarat pentru AFP că poziţia sa este cea a candidatului Nicolas Sarkozy, care a propus o revizuire a tratatelor în decurs de un an după alegerile prezidenţiale. În ultimele zile, o serie de tabere ilegale de romi din Franţa au fost evacuate, iar câteva zeci dintre locuitorii acestora au plecat de la Lyon în România, după ce au primit sume de bani în cadrul unui ajutor umanitar pentru repatriere, potrivit Le Parisien.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version