Menu
in

William Brînză i-a vizitat pe sinistraţii români din Emilia Romagna: “Nimeni nu s-a interesat de soarta lor”

Deputatul William Brînză i-a vizitat ieri pe românii afectaţi de cutremurul care a lovit duminică Emilia Romagna. Sute de români au rămas pe drumuri şi stau sub cerul liber”– a povestit deputatul pe pagina lui de Facebook. Brînză a mai anunţat că a luat legătura cu ministrul de externe Marga, pentru a-l informa cu privire la problemele românilor din zonă. Iată integral relatarea lui William Brînză:


“Odată ajuns la românii sinistrați din Italia, am avut o mare dezamăgire să aflu de la sinistrați că nici un reprezentant al Consulatului României la Bologna nu s-a interesat de soarta lor, cu atât mai mult cu cât, imediat după producerea cutremurului, i-am contactat pe aceștia și am primit asigurări că sunt în legatură cu autoritățile locale și sunt pregătiți să acorde asistență specifică, funcțiede necesitate, cetățenilor români afectați. La fața locului, am descoperit o situație cu totul diferită. Sute de români au rămas pe drumuri și stau sub cerul liber, pentru că nu au mai găsit locuri în corturile ridicate de primării.

Sute de români sinistraţi după cutremurul din Emilia Romagna

În acest contex, în urmă cu o oră l-am contactat telefonic pe ministrul de externe, Andrei Marga, pentru a-i semnala situația și am primit asigurări că în cursul zilei de vineri , 25 mai 2012, o echipă a cosulatului României la Bologna, se va deplasa la fața locului pentru a se interesa de soarta românilor.

Totodată am mers împreună cu zecile de români sinistrați, rămași fără locuințe, la președintele Consiliului comunal al localității Mirandola, Andreea Venturini și am obținut asigurari că, în cel mai scurt timp posibil, vor fi identificate locuri pentru adăpostirea conaționalilor noștri, cu atât mai mult cu cât, mulți dintre ei au copii minori.

În plus, am donat o sumă importantă pentru achizitionarea corturilor necesare adăpostirii sinistraților români și transmit și pe această cale un apel de solidaritate către toți cei care îi pot ajuta cu bunuri materiale, alimente și bani sinistraților români și vă îndemn să luați legătura cu preotul Andrei Meseșan.

La întâlnirea pe care am avut-o în urmă cu câteva ore cu peste o sută de români sinistrați aceștia mi-au mărturisit că sunt descumpăniți de dezinteresul clasei politice din România, care i-a uitat pur si simplu! M-am bucurat însă să văd că apreciază mesajul meu de solidaritate și, în special, prezența mea și a echipei care m-a însoțit, în mijlocul lor. Este sprijinul moral de care au nevoie în aceste ore și, totodata, speranța că situația lor iși va găsi rezolvare. Pot spune, fără să greșesc că astăzi, în mare zi de sărbătoare pentru români, Înălțarea Mântuitorului, speranța românilor din Emiglia Romagna a renăscut și odată cu ea și încrederea că nu au fost uitați”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version