Menu
in

E oficial: Pentru prima dată, mai mulți italieni în străinătate decât străini în Italia

Datele Istat semnalează o inversare a tendinței. În 2015, pentru prima dată după mulți ani, numărul cetățenilor italieni rezidenți în străinătate l-a depășit pe cel al cetățenilor străini rezidenți în Italia. Este ceea ce reiese din Raportul Statistic Imigrație 2016, realizat de Centrul de Studii IDOS și de revista Confronti, în colaborare cu UNAR (Oficiul Național Antidiscriminare) și prezentat pe 27 octombrie la Roma.

Potrivit datelor Istat citate în raport, erau 5.026.000 de străini rezidenți în Italia în 2015 față de 5.200.000 de italieni care, pe baza datelor evidențelor consulare, au rezidența în afara patriei-mamă. În 2014, italienii din străinătate și străinii din Italia erau în număr echivalent.

Însă Raportul Statistic IDOS adaugă estimarea privind prezențele efective, care îi are în vedere și pe cei care, deși au un permis de ședere, nu au obținut rezidența.

Ce povestesc italienii care își părăsesc țara: «În fiecare an reușesc să economisesc de cinci ori mai mult decât în Italia»

În detaliu, raportul estimează că numărul străinilor aflați regular în Italia este de 5.498.000 (cărora li se adaugă 1.150.000 de cetățeni de origine străină care au obținut de-a lungul anilor cetățenia italiană). Provin în majoritate din România (22,9%), Albania (9,3%), Maroc (8,7%), China (5,4%), Ucraina (4,6%). Aportul lor, potrivit raportului, este ”funcțional din punct de vedere demografic”.

De ani de zile populația din Italia este în scădere. ”Această tendință se va înrăutăți, găsind totuși o parțială temperare în fluxurile imigranților – se spune în raport. Istat a prevăzut, începând din 2011, o medie a intrărilor nete din străinătate de peste 300.000 de unități anual (nivel sub care s-a rămas anii aceștia), urmând a se diminua sub 250.000 de unități după 2020, până la un nivel de 175.000 în 2065”.

Prezența imigranților furnizează un consistent aport contributiv (10,9 miliarde de euro în 2015). Bilanțul costuri-beneficii ale imigrației pentru visteria statului ar fi echivalentul a 2,2 miliarde de euro.

Imigranții își susțin familiile din țările de origine cu remiteri de bani. În Italia s-a înregistrat un vârf al trimiterilor în 2011, cu 7,4 miliarde de euro, sumă redusă la 5,3 miliarde în 2015.

În perioada 2008-2015 pentru imigranți rata de șomaj a crescut cu 7,7 puncte (pentru italieni cu 4,8). Numai 6,8% dintre străini lucrează în profesiuni calificate, în timp ce 35,9% în profesiuni necalificate și alți 30% lucrează ca muncitori. În medie retribuția netă lunară pentru străini este mai mică cu 28,1% (979 de euro față de 1.362 în cazul italienilor).

În 2015 imigranții au reprezentat 28,9% în rândul noilor angajați, ”valori care subliniază funcționalitatea lor pe piața ocupațională în numeroase domenii și, în special, în cel al muncii în cadrul familiilor și în agricultură”. A continuat să fie pozitivă și evoluția firmelor gestionate de imigranți, numărul acestora crescând cu 26.000 de unități și ajungând la circa 550.000.


 

Citiți și:

Italienii emigrează din nou în masă: peste jumătate de milion în Germania

ADIO Italia!!! 470.000 de pensionari italieni au emigrat

Unde mai emigrăm: «Australia e plină de surprize»

Sosesc mai puţini străini, pleacă mai mulţi italieni

 

 

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version