Aţi văzut filmul „Marţianul”? Impresionant. Umanitatea pare că se apropie cu paşi grăbiţi de una din cele mai fantastice realizări visate vreodată de romanticii de pe planeta Terra: o expediţie umană pe Marte.
Dar se fac nu doar filme, ci şi liste de voluntari. Se fac proiecte de colonii marţiene care să exploateze resursele minerale de pe acea planetă, să recreeze încetul cu încetul atmosfera care aproape că lipseşte, să planteze livezi şi să construiască oraşe. Guvernele marilor puteri ar fi gata să găsească miliardele necesare pentru finanţarea Marii Aventuri.
Şi visătorul din mine jubilează. Ah, m-aş duce şi eu! Hrănit de mic copil cu literatură SF, cititor pasionat al lui Jules Verne, H.G. Wells, Stanislaw Lem, Isaac Asimov, fraţii Strugaţki – nu pot să nu fiu încântat de imaginile marţiene trimise de Curiosity, de ideea că Omul va ajunge să calce pe prăfuitele câmpii ale altor planete, că le va transforma şi le va umple cu o clocotitoare viaţă umană. Aşa! Să facem dragoste şi pe Marte! Să scriem stupide cuvinte de amor şi pe pereţii marţienilor! Carmen, tu eşti respiraţia mea! Iubirea mea, te iubesc!..
Ziceam că visătorul din mine jubilează la ideea unei expediţii pe Marte. Dar acel visător convieţuieşte sub aceleaşi haine cu un realist sceptic şi ironic de felul lui. Căruia nu îi surâde deloc Marea Aventură. Stai oleacă, zice.
Mai întâi de toate, există un nesfârşit spaţiu neexplorat chiar pe planeta noastră. Ne pare că cunoaştem în profunzime adâncurile mărilor şi oceanelor ori secretele corpului omenesc? Iar în al doilea rând, omenirea reprezintă un ridicol conglomerat de ţări, triburi, indivizi fără valori comune, fără guvernare comună, fără un model de civilizaţie comun. Aşteptăm emoţionaţi de ani de zile un contact cu civilizaţiile extraterestre, dar nu suntem deloc pregătiţi. Nu avem un guvern mondial, nici un minister al afacerilor extraterestre.
Dacă într-o bună zi aterizează o farfurie zburătoare într-o ţară musulmană, bieţilor extratereştri li se va cere să recite pe de rost Coranul – sper să-l cunoască, de altfel vor fi decapitaţi. Ori, dacă vreo delegaţie a Comunităţii Galactice ne face o vizită oficială, iar noi, pământenii, le cerem să aderăm şi noi păcătoşii la Comunitate, ne vor da la sigur vreun termen de vreo mie de ani în decursul căruia va trebui să ne conformăm. Să culturalizaţi populaţia, să aveţi o limbă de comunicare unică, să eliminaţi atavismele religioase, să extirpaţi sărăcia şi să nu mai poluaţi Universul. Nu vă dăm voie pe Marte, veţi polua şi acolo, vă veţi apuca de construit catedrale ale mântuirii neamului şi moschei.
Nu pot să nu dau dreptate acestor idei realiste şi nu-mi rămâne deci decât să mă revolt că, în timp ce Statul Islamic comite oribile atentate la Paris, cineva mai face vinovate planuri de expediţii pe planeta Marte. Inconştienţi! Planeta Marte se află în Siria, în Irak, în Libia – unde flutură drapelele negre ale celei mai negre ignoranţe! Planeta Marte se află în România şi Republica Moldova – unde oamenii pupă moaştele şi beau agheasmă ca să-şi trateze bolile şi unde nişte iehovişti au refuzat din motive religioase o transfuzie de sânge pentru propria lor fiică, lăsând-o astfel să moară.
Cred că Occidentul, care îşi are originea în civilizaţia greco-latină şi în spiritualitatea creştină, poate şi trebuie să dea tonul întregii omeniri, în spiritul iluminismului, al ştiinţei şi umanismului. E nevoie de a declara un război hotărât tuturor relelor umanităţii, pentru a o uni şi a o pregăti pentru provocările viitorului.
Să ne amintim de Alexandru Macedon, care s-a pornit cu cărţile lui Aristotel în traistă ca să lărgească lumea elenică, zdrobind armatele regilor Persiei şi Indiei, creînd noi modele de convieţuire, căsătorindu-i pe ostaşii săi cu fiicele împăraţilor şi prinţilor supuşi, răspândind peste tot cultura greacă. Să ne amintim de romanii care impuneau pax romana, şi construiau drumuri, terme şi amfiteatre. Să ne amintim de Napoleon care a distrus monarhiile vetuste ale Europei, impunând libertăţile şi idealurile marii revoluţii burgeze franceze, Codul Napoleon, iluminismul.
Şi să ne amintim de Statele Unite ale Americii, acest formidabil bastion al Occidentului, care a determinat în cursul celui de-al doilea război mondial zdrobirea fascismului, iar după, prin planul Marshall, renaşterea Europei democratice şi căderea comunismului.
Toate exemplele de mai sus vorbesc despre război, dar un război cu două aspecte: unul propriu-zis, un război în care se varsă sânge; şi altul spiritual, care ţine de civilizaţie şi cultură. Ei bine, eu zic că e nevoie ca Occidentul să ducă războiul până la capăt. Pentru că lumea nu poate fi pacificată şi unificată fără luptă. Să cadă deci bombele şi să şuiere gloanţele, dacă altfel nu se poate, cum ar fi cazul statelor care sprijină terorismul. Dar după ele, sau poate mai bine înaintea lor, să vină iluministul cu cartea, cu muzica, cu dansul.
Să se combată hotărât şi fără milă ignoranţa criminală a creştinului care nu permite transfuzia de sânge care ar salva viaţa propriei fiice sau îşi închipuie prosteşte că vaccinurile sunt dăunătoare. Să fie pedepsit musulmanul care nu respectă drepturile femeilor, care îşi înfibulează fiica ca s-o vândă mai scump viitorului ei soţ. Să renunţăm la multiculturalism şi la ceea ce italienii cheamă buonismo.
Veţi spune că am cam deraiat în visătorii romantice, că m-am depărtat de ceea ce este realmente posibil de făcut. Poate. Dar atunci care ar fi soluţia realistă pentru a putea pleca liniştiţi pe planeta Marte, pentru a avea un cât de mic respect din partea Comunităţii Galactice? Thomas Picketty, binecunoscutul economist francez de stânga, afirmă că trebuie să luptăm cu marile inegalităţi care caracterizează lumea modernă şi să investim banii proveniţi din vânzarea petrolului în dezvoltarea regională.
Bine, dar anume ţările arabe şi cele din Golful Persic deţin cele mai mari rezerve de petrol, cum le facem să investească enormele lor bogăţii într-un învăţământ iluminist, cum le impunem să-l predea în şcoli pe Voltaire, pe Andersen, pe Oscar Wilde sau măcar pe Salman Rushdie? Că doar ei ar crea mai degrabă şcoli coranice şi moschei. Iar scriitorul israelian Amos Oz propune un nou plan Marshall pentru lumea islamică, care să dea forţe şi curaj musulmanilor moderaţi. Foarte de acord, dar numai cu condiţia ca beneficiarii să accepte laicizarea, drepturile omului, democraţia, fustele mini şi, în perspectivă, plajele pentru nudişti.
Am urmărit zilele trecute emisiunea „Virus” a lui Nicola Porro, pe Rai 2, la care fusese invitat şi Reas Sayed, responsabil legal al „Comunităţilor islamice din Milano, Monza şi Brianza”, un bărbat liniştit şi un musulman moderat, cum ne şi place. Întrebat însă cum a reacţionat comunitatea islamică la masacrul de la Paris, domnul Sayed a negat orice legătură posibilă dintre adevăratul islam şi terorism şi a spus că cea mai bună soluţie pentru a-i face pe musulmani să nu fie terorişti este ca să li se construiască mai multe moschei. Moschei?! Ce deziluzie! Observaţi, nu biblioteci, nu piscine şi săli de sport, nu centre de cultură şi cluburi ştiinţifice – nu, moschei.
Cred, stimaţi cititori, că dacă Occidentul nu va arunca toate resursele posibile într-un război total contra sărăciei, ignoranţei, terorismului, apoi s-ar putea să ajungă a vedea împlinindu-se sumbrele profeţii ale Orianei Fallaci şi Michel Houellebecq. Ori, şi mai rău, Comunitatea Galactică ne va declara război nouă, pământenilor. Vă pare o glumă? Să lăsăm deci planeta Marte să mai aştepte şi să ne punem pe treabă.
Victor Druţă
