in

Un ieșean, cheia securizării graniței dintre România și Moldova

Călin Anton a primit miercuri medalia Crucea „Pentru Merit”, clasa I, cea mai înaltă distincție a Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova. Distincția i-a fost înmânată în cadrul unei ceremonii speciale, de către ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Dorin Recean. La eveniment a participat și directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale al României, generalul Marcel Opriş.

Oficialii din minister i-au acordat această distincție deoarece, în perioada 2012-2014, Călin ANTON a acordat sprijin tehnic şi operaţional considerabil în cadrul elaborării şi implementării Proiectului „Cross border infrastructure” din Republica Moldova.

După zece ani de activitate, firma ”CASA Invest” din Iași, condusă de Călin Anton, a reușit să ajungă printre cele mai performante societăți din țară care execută site-uri de radio și telecomunicații.


“Am participat încă de la început la execuția infrastructurii de radiocomunicații. Asta înseamna practic o antena care trebuie montată în vârful unui suport. Pare ușor, dar este foarte complicat, noi ocupându-ne de proiectare, executarea fundației, a structurii metalice, instalarea și punerea ei în funcțiune. Am executat turnuri de 30 și până la 70 de metri, iar după zece ani de activitate, am ajuns să montam un turn de radiocomunicații de înălțimea unui bloc cu zece etaje într-o singura zi, și asta fără macara. Cele mai dificile sunt lucrările în zonele greu accesibile, în vârfuri de deal sau pe culmile munților. Dacă plouă nu știm dacă mai pot ajunge utilajele acolo. Iar, pentru noi este foarte important sa predam lucrarea la timp.”, a declarat Călin Anton pentru stiridiaspora.com.

Parteneri în realizarea sistemului de radiocomunicații al Proiectului “Schengen”

Începând din anul 2010 firma ieșeană a fost cooptată în realizarea a două proiecte majore: Schengen și WiMax.

“În afară de execuție și montaj, am primit comenzi de expertize a 15 turnuri de radiocomunicații realizate în Programe de Preaderare, comenzi de Consolidare turnuri (atât fundații cât și turnul propriu-zis) în vederea creșterii capacității potrivite pentru instalarea de echipamente noi cum ar fi camerele de termodetecție sau radarele. În cadrul Proiectului WiMax susținut de către Societatea Naționala de Radiocomunicații, am proiectat peste 40 de locații și am realizat 21 de amplasamente terasa și piloni de 21m ancorați, în toate cele trei regiuni ale SNR – Iasi, Cluj, Bucuresti.”

Din 2014 inginerul ieșean oferă consultanță și specialiștilor moldoveni de peste Prut pentru securizarea și consolidarea granițelor.

sursa: stiridiaspora.com

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Iohannis în Parlamentul României: «A gândi votul românilor din diaspora în termenii avantajului sau dezavantajului electoral este o capcană»

ICCJ judecă cererea de arestare preventivă a Elenei Udrea