in

5000 de români pentru viitorul oraşului Lodi

In contextul celebrării a 150 de ani de la proclamarea Unităţii Naţionale, Asociaţia Lodi Protagonista, grupul PDL din consiliu în provincia Lodi, Comisariatul extraordinar pentru Lodigiano al Institutului pentru Istoria Risorgimentului Italian şi Asociaţia Culturală Euromediterrana din Mulazzano , organizează o serie de întâlniri pentru a cunoaşte naţiunile şi culturile ţărilor din care provin cele mai mari fluxuri migratorii.

Potrivit datelor ISTAT, la 1 ianuarie 2010 populaţia neitaliană rezidentă în provincia Lodi era de 21.728, dintre care 5000 de români: “o cifră care te face să reflectezi şi care necesită a fi aprofundată. Imigraţia nu mai este un fenomen, dimpotrivă este ceva structural în societate, după cum o demonstrează şi vivacitatea economică reprezentată de întreprinzătorii străini. în acest an în care se celebrează Risorgimentul nostru, fenomen care a avut întotdeauna un caracter de "includere" şi niciodată de "excludere", ni s-a părut corect să aruncăm o privire asupra relaţiilor care au avut loc de-a lungul istoriei între Italia şi ţările cu cea mai amplă imigraţie, asta pentru a face înţeles ce ne leagă de acele naţiunii nu numai în trecut ci şi în prezent” – se citeşte în prezentarea evenimentului.

Românii reprezintă prima comunitate în teritoriu, ca număr de imigranţi cu reşedinţă. “Ca cetăţeni comunitari, românii îşi vor putea exercita şi dreptul electoral activ şi pasiv la alegerile administrative. România reprezintă un paradox pentru istorie. Unica naţiune latină în marea slavă, unica populaţie latină cu religie prevalent ortodoxă. Pe timpul diferitelor epoci contactele dintre Italia şi România au fost notabile însă întâlnirea propusă doreşte să pună accent pe epopeea minorităţii italiene în România, o componentă care a atins cifre considerabile şi care nu a contribuit numai la construirea statului Român ci care după căderea Comunismului şi-a găsit noua vitalitate şi demnitate”- a declarat Marco Baratto, preşedintele Asociaţiei Culturale Euromediterranea şi unul din principalii promotori ai evenimentului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Se poate şi mai rău: preţurile alimentelor continuă să crească

Cât de româneşte mai vorbim în Italia?