Menu
in

Așa demonstrează unii că sunt barbați: Campioni la bătutul nevestei

Zeci de cazuri de violenţe în familie sau în cupluri în Italia au ca protagonişti cetăţeni români. Ştirile de acest gen au ca protagonişti în general bărbaţi fără respect pentru femei, care devin violenţi pe fondul consumului de alcool. Iată cronica violenţelor din comunitatea românească din Italia numai din ultimele două săptămâni!

Bărbaţii români din Italia, campioni la violenţa contra femeilor

Româncă bătută crunt de soţ cu o coadă de mătură

Cerignola, şi-a bătut soţia şi fiica

Nelu Gorean, un muncitor agricol român de 37 de ani, rezident la Cerignola (Foggia), a fost arestat de carabinieri cu acuzaţia de rele tratamente în familie şi vătămare corporală, scrie Corriere di Mezzogiorno. Când au sosit militarii în locuinţa familiei bărbatului, au găsit-o pe soţie inconştientă zăcând la pământ în timp ce românul o lovea cu coada unei mături.

Victima a fost dusă la Urgenţă unde a fost tratată pentru leziunile şi rănile considerate vindecabile în 10 zile. Pe timpul anchetelor a rezultat că şi fiica de 14 ani a suferit violenţe din partea bărbatului. Femeia nu a denunţat niciodată violenţele pentru că era ameninţată, chiar şi cu moartea, de soţ: astfel timp de câţiva ani cele două femei au trăit – a reieşit din anchete – în condiţii de semi-sclavie.

În seara agresiunii bărbatul a bătut-o pe femeie în urma unei cerţi pentru că fata refuzase să se ducă să-i cumpere ţigări deoarece îi era frică să iasă din casă seara târziu.

Banca îi refuză creditul, se răzbună pe soție și copii

Gela, rele tratamente în familie

Rele tratamente în familie şi vătămare corporală gravă. Acestea sunt acuzaţiile pentru care va trebui să răspundă un român de 39 de ani, Florin Gheorghe Huzum, arestat de carabinierii din Gela (Sicilia). Potrivit acuzării, bărbatul şi-ar fi agresat de mai multe ori partenera de viaţă.

Ajunsese deja la închisoare în noiembrie 2013: în acea ocazie a rănit-o grav pe femeie, după ce a lovit-o şi a aruncat-o de pe scări.

Eliberat câteva luni mai târziu, românul a fost supus măsurii preventive de interzicere a apropierii de locurile frecventate de femeie. Interdicţie încălcată pe 28 ianuarie când, ducându-se la casa fostei iubite, a agresat-o din nou, ameninţând-o cu moartea.

Perugia, soţul beat şi agresiv

Poliţia din Perugia a denunţat un român de 41 de ani, acuzat că şi-a bătut soţia, conaţională de-a sa, şi fiul de 15 ani. Agresiunea a fost semnalată la Chestură de către femeie, în Italia de 10 ani. Agenţilor le-a spus că de circa cinci ani soţul şi-a schimbat în mod radical atitudinea, începând să bea tot mai mult şi, nu rar, să-i bată cu sălbăticie pe ea şi pe fiu. Ultima dată, în locuinţa de la periferia Perugiei, bărbatul l-a lovit în mod repetat cu pumnii în cap pe băiat care, terorizat, a plecat de acasă.

În acest punct tatăl – potrivit acuzării – a început să o agreseze pe femeie, lovind-o chiar şi cu pumnii în tâmplă. După acest episod românca şi-a denunţat soţul.

Şi-a bătut soţia şi soacra: arest la domiciliu

Gela, partenera însărcinată bătută

Marius Zlat, 35 de ani, a fost arestat de poliţia din Gela cu acuzaţia de injurii, vătămare corporală a partenerei de viaţă şi violenţă privată. O semnalare a vecinilor, îngrijoraţi din cauza urletelor femeii, i-a determinat pe agenţi să intervină imediat. Bărbatul a fost surprins în timp ce îşi agresa iubita, însărcinată, ameninţând-o că-i va lua copilul pe care îl purta în pântece imediat după naştere.

Pe lângă aceasta, arestatul a spart un pahar pentru a o lovi pe femeie însă a fost blocat de agenţi. Cetăţeanul român intrase în locuinţa femeii spărgând o fereastră din spate după ce s-a căţărat pe streaşină. Victima, care îşi manifestase intenţia de a se separa de bărbat, a suferit de mai multe ori agresiuni şi violenţe pe care nu le-a denunţat niciodată de frica represaliilor.

Taranto, şi-a bătut partenera însărcinată

Şi-a bătut partenera de viaţă însărcinată în 12 săptămâni şi a fost arestat de carabinieri pentru rele tratamente în familie şi vătămare corporală. Este vorba de un cetăţean român, rezident la Massafra (Taranto), care şi-a lovit cu pumnii şi palmele conaţionala, cu care mai are un copil.

Din fericire, nu există consecinţe pentru sarcina femeii, care s-a prezentat la carabinieri cu faţa tumefiată. Femeia a povestit că a fost constrânsă să suporte agresiuni fizice şi morale, devenite şi mai umilitoare prin prezenţa fiului minor, care era deseori obligat să asiste la crizele de furie ale tatălui.

Românce bătute şi maltratate de soţi

Genova, logodnică ameninţată cu cuţitul

Ameninţare cu cuţitul şi apoi pumni şi picioare fără milă. Victimă o fată de 17 ani, însărcinată. S-a întâmplat în centrul istoric din Genova. Tânăra, de origine română, se afla într-un apartament în compania a doi conaţionali, când a sosit Ovidiu Dorin D., român de 34 de ani, cu antecedente penale. Bărbatul, partenerul femeii, a scos un cuţit şi a ameninţat-o. Apoi, nemulţumit, a început să o ia la pumni şi picioare. În acel moment amicii au chemat carabinierii. Militarii interveniţi la timp au sechestrat arma şi l-au arestat pe bărbat.

Viareggio, târâtă de păr pe stradă

Un român de 31 de ani, F.N., a fost arestat de carabinierii din Lido di Camaiore (Viareggio, Lucca) pentru rele tratamente în familie, vătămare corporală agravată, violenţă privată şi ameninţare. Bărbatul a luat-o de păr pe fosta sa iubită şi a târât-o câţiva metri pe o stradă din apropierea mării după ce a văzut-o în bar cu câteva prietene. Din 2012 a primit pentru rele tratamente interdicţia de a se apropia de femeie. Pordenone, distruge maşina fostei soţii

Nu s-a împăcat cu încheierea relaţiei cu soţia, astfel a decis să-i facă viaţa imposibilă: urmărind-o, agresând-o şi ameninţând-o, telefonându-i chiar şi de 100 de ori pe zi, aşteptând-o la locul de muncă, intrând în locuinţa foştilor socri, distrugând maşina fostei cu un târnăcop şi cutia cu jucării a fiicei. Chiar şi când a primit interdicţia de a se apropia de femeie. Acţiuni persecutorii care ar fi continuat mai mult de un an, între 2010 şi 2011.

Ivaşcu Pavel, român de 34 de ani, rezident la Roveredo in Piano (Pordenone), a fost condamnat de judecătorul tribunalului din Pordenone la un an şi opt luni de detenţie, cu suspendarea condiţionată a pedepsei.

Violenţă în familie

 

Gela, cu cuţitul la gâtul copilului

Un român de 50 de ani, Pascu Vasile, a fost arestat de carabinieri la Gela (Sicilia), cu acuzaţia de sechestrare de persoană, rele tratamente în familie şi ameninţări. Pe 24 ianuarie, beat, bărbatul s-a baricadat în casă cu fiul de doi ani şi, la sosirea militarilor, a ameninţat că-l va ucide pe micuţ cu un cuţit. Românul s-a predat numai după o lungă tratativă şi a fost arestat.

Nu este prima dată când Pascu Vasile devine protagonistul unui asemenea episod. A fost arestat în decembrie de Poliţie tot cu aceeaşi acuzaţie: rele tratamente în familie. Şi atunci bărbatul, complet beat, a ameninţat că-şi va arunca fiul de la balcon pentru a se răzbuna pe partenera de viaţă. Poliţia a intervenit în urma cererii de ajutor a femeii care a declarat anchetatorilor că a fost ameninţată cu cuţitul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version