in

Bordel cu românce la Vittoria, vecinii exasperați de mulțimea de bărbați ce roiesc în jurul casei

În după-amiaza zilei de 19 august a fost descoperită, în plin centrul localităţii Vittoria, o casă în care două femei exercitau prostituţia. Intervenţia s-a făcut necesară după plângerile locuitorilor din zonă, care s-au adresat Poliţiei pentru a interveni să rezolve problema şi să readucă liniştea, deja exasperaţi de continuul du-te-vino de bărbaţi care rămâneau în interiorul casei circa jumătate de oră.

Rezidenţilor, unii foarte vârstnici, nu le mai era permis nici măcar să rămână în afara locuinţei pentru a lua o gură de aer pe timpul serii, aşa cum se obişnuieşte în multe cartiere ale oraşului. În mod evident prezenţa lor deranja „clienţii” femeilor care se simţeau observaţi şi stingheriţi, temându-se poate să nu fie recunoscuţi.

În interiorul locuinţei au fost identificate două tinere românce, una de 28 de ani şi cealaltă de 38, ambele deja cunoscute Comisariatului de Poliţie din Vittoria atât pentru problemele lor cu justiţia, cât şi pentru activitatea în lumea prostituţiei. Pe timpul percheziţiei au fost găsite „accesoriile” de rigoare, profilactice în cantitate mare, obiecte falice, îmbrăcăminte sexi, creme lubrifiante şi excitante. De asemenea, a fost suprins în timp ce se ascundea într-un colţ al cartierului, sperând să nu fie descoperit, românul Mădălin Georgian Ilie, de 38 de ani, cu antecedente penale, care potrivit anchetelor facilita activitatea celor două femei.

Pe timpul controlului poliţiştii au fost surprinşi de faptul că deşi contorul de energie electrică rezulta dezactivat în interiorul casei erau în funcţiune diverse aparate electrocasnice. Astfel au descoperit că românul a efectuat o legare ilegală la reţeaua electrică şi că se folosea curent necontorizat. Această circumstanţă a fost confirmată de personalul specializat de la Enel care a fost solicitat să intervină la faţa locului. Avându-se în vedere antecedentele penale şi constatarea furtului de energie electrică, Ilie Mădălin Georgian a fost arestat pentru furt de electricitate. În plus, va fi denunţat la autoritatea judiciară pentru exploatarea prostituţiei.

CITEȘTE ȘI:

A murit la Amatrice: Maricica Iosub plecase de 15 ani din Botoşani

Şi-a ucis iubitul şi a simulat un suicid: româncă arestată la Catania

Româncă de 28 de ani, ucisă lângă Verona. A fost lăsată dezbrăcată pe un câmp

Sicilia: român incendiat de un cioban italian

Italia: român rănit grav de o bucată de metal intrată prin parbriz în timp ce conducea

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Exclusiv Senatorul Badea explică de ce nu a fost la Amatrice după cutremur: «Să nu fiu acuzat de campanie electorală mascată»

Franța: autostopistă de 18 ani violată și bătută de un șofer român de tir