Menu
in

Crucifixul, expus, ȋn continuare, ȋn şcolile din Italia

Crucifixul va putea fi expus, ȋn continuare, ȋn şcolile italiene, pentru că prezenţa lui nu încalcă dreptul la educaţie al copiilor aparţinând unor familii atee sau ne-creştine. Decizia a fost luata de către Curtea de la Strasbourg, organismul care monitorizeaza respectarea drepturilor omului în Europa.

Potrivit judecătorilor, elevii nu ar putea fi afectaţi de expunerea crucifixului, cum ar putea fi influenţaţi, ȋn schimb, de lecţia unui profesor sau participarea la activităţi religioase. Intervenţia Curţii a fost cerută de către o mamă italiană, care a susţinut că expunerea crucifixului în clasă ar limita libertatea religioasă şi dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii in functie de propria credinţă. Iniţial, judecătorii i-au dat dreptate mamei, dar guvernul italian a depus recurs, care acum a fost acceptat.

Cazul a stârnit dezbateri între cei care apără crucifixele expuse în clase, ca un simbol al identităţii creştine a Italiei şi cei care cred, ȋn schimb, că expunerea lui ar fi o „ameninţare” pentru un sistem de ȋnvăţământ laic. Tema este cu atât mai acuală acum, când pe băncile din şcolile italiene ȋnvaţă mulţi copii de imigranţi, de diferite religii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version