in

Doi români în organizaţia Cosa Nostra. Mafie, droguri şi prostituţie în Caltanissetta

O vastă operaţiune antimafia a destructurat organizaţia mafiotă din San Cataldo, una dintre grupările istorice din Caltanissetta. Ancheta, numită „Kalyroon” a fost efectuată de Poliţia de Stat şi a fost coordonată de DDA din Caltanissetta.

Investigatorii au arestat în total 18 persoane, inclusiv şeful actual al organizaţiei, cu acuzaţia de asociere mafiotă, agravată de folosirea de arme, trafic de stupefiante, prostituţie chiar şi de minori, exploatare şi favorizare a prostituţiei.

Anchetele, efectuate şi cu ajutorul interceptărilor, au permis reconstituirea traficului de stupefiante, heroină şi cocaină, gestionat de gruparea mafiotă şi care folosea şi pentru întreţinerea familiilor afiliaţilor închişi.

Printre arestaţi se află şi presupusul şef al familiei mafiote din San Cataldo, Maurizio Di Vita, de 46 de ani. Di Vita este acuzat de asociere mafiotă la fel ca şi ceilalţi presupuşi exponenţi ai organizaţiei: Antonio Cordaro, Salvatore Cordaro şi Alfonso Lipari. Maurizio Di Vita şi Antonio Cordaro ar fi responsabili de extorcarea unor întreprinzători


La închisoare, împreună cu ei, au ajuns şi Carmelo Antonio Gisabella, Elis Deda, Vincenzo Scalzo, Cataldo Blandina, Pietro Mulone, Angelo Giumento, Gioacchino Chitè şi Vincenzo Ferrara. A fost dispus arestul domiciliar pentru Marco Scalzo, Salvatore Ferrara, Giovanni Germano Paladino, Fabio Ferrara şi Francesco Liuzza, toţi presupuşi componenţi ai reţelei de traficanţi care ar fi gestionat traficul de heroină şi cocaină.

Încă sunt căutaţi românii Adrian Daniel Pîrvănescu, de 33 de ani, şi Diana Chiriţoiu, de 31, din Târgu Jiu, care ar fi găsit fetele în România, ocupându-se de transferarea lor în Italia şi de găsirea de clienţi împreună cu Gisabella.

De găsirea clienţilor s-ar fi ocupat, ocazional, şi Lipari, Cordaro şi Liuzza. Toţi sunt chemaţi să răspundă pentru favorizarea prostituţiei.

Câţiva componenţi ar fi organizat cu complicitatea cuplului de români un cerc de prostituţie, chiar şi de minori. Potrivit anchetelor, cei doi ar fi găsit în România fete foarte tinere care erau apoi puse să se prostitueze în câteva case de întâlniri din Caltanissetta.

Carmelo Gisabella, Diana Chiriţoiu şi Daniel Pîrvănescu sunt acuzaţi de asociere cu scopul exploatării şi favorizării prostituţiei, chiar şi de minori. Francesco Liuzza de favorizarea prostituţiei.

Pentru prima dată în Italia: români condamnaţi pentru MAFIA, pedepse grele pentru membrii „Brigăzii” din Torino

Primul român colaborator al Justiţiei: fostul boxer Valerica Adochiţei, martorul cheie în procesul contra organizaţiei mafiote „Brigada”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

În Italia, femeile câştigă cu 7% mai puţin decât bărbaţii

Mesaj pentru România: opriţi exodul creierelor!