Menu
in

Fano, furt în doar 33 de secunde: agățau bancnotele din aparat cu lopeți unse cu adeziv. Arestați 5 români

Deși le-a luat numai 33 de secunde să spargă aparatul Self Service și să ”retragă” 400 de euro din caseta subterană de siguranță, poliția din Fano a reușit oricum să-i blocheze înainte să poată fugi.

Vineri 7 martie, cinci români au fost arestați după ce au atacat la miezul nopții o benzinărie Total Erg din Gimarra (provincia Pesaro și Urbino), pe șoseaua Adriatica. Un episod identic cu cel care a avut loc în februarie la Metaurilia.

În cazul din Gimarra, 2 componenți ai bandei au stat de pază, în timp ce unul aștepta în mașină și ceilalți doi ”lucrau” la aparatul de Self Service. După ce a desfăcut structura și au rupt tubul din plastic care duce la caseta subterană, au scos banii folosindu-se de niște mici lopeți unse cu un adeziv puternic.

Apoi, cei cinci au urcat în mașina care îi aștepta pe o stradă alăturată și au plecat. Între timp însă alarma benzinăriei a alertat deja agenții care s-au precipitat în zonă.

După ce au blocat strada cu mașina, cei trei agenți au coborât și i-au reținut pe răufăcători. Doi dintre ei au fost apoi duși la închisoare, iar ceilalți trei au primit interdicție de intrare în provincia Pesaro e Urbino, în așteptarea procesului care ar trebui să aibă loc la finele lunii mai.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version