Menu
in

Fiumicino, român de 25 de ani, victimă a unui teribil accident rutier: a fost internat în stare foarte gravă

Tânărul, internat cu prognostic rezervat la spitalul Gemelli din Roma, pe 15 septembrie, în jurul orei 12.00, a fost victima unui groaznic accident în zona Torrimpietra din Fiumicino. Aflat la bordul unei furgonete Piaggio Porter, a pierdut controlul vehiculului izbindu-se în mod violent de un copac.

Impactul s-a produs pe via Torrimpietra, la intersecția cu via Torre di Pagliaccetto. Alertați de alți automobiliști, la fața locului s-au deplasat imediat pompierii cu două echipaje, carabinierii de la unitatea din Civitavecchia, paramedicii de la 118 și agenții Poliției Municipale din Fiumicino.

Pompierii l-au scos pe tânăr dintre fiarele contorsionate ale mașinii, iar personalul medical, după ce i-a acordat primul ajutor, l-a transportat cu cod roșu la spitalul Gemelli din Roma, unde este internat în stare deosebit de gravă. Carabinierii efectuează anchete pentru a stabili dinamica exactă a accidentului.

CITEȘTE ȘI:

A accidentat mortal o femeie şi a fugit, român arestat la Taranto

Ragusa, beat și cu mașină fără asigurare, face accident și se ia la bătaie cu carabinierii

Cosenza, fuge de carabinieri, derapează şi moare într-un accident

Ghinionul unui om de afaceri italian: S-a dus să se însoare în România, a murit într-un accident de circulație pe DN1

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version