Menu
in

În 2029 vor fi două milioane de fii de imigranţi/ Raport

În 2029 vor fi două milioane de copii străini rezidenţi în Italia, din care 1.770.000 născuţi aici, dar numai 7% vor putea deveni cetăţeni italieni dacă rămâne în vigoare normativa actuală privind cetăţenia. Dacă ar fi modificată legea actuală privind cetăţenia, bazându-se pe ius soli şi nu pe principiul ius sanguinis în vigoare în acest moment, în 2029, procentul minorilor străini care ar deveni cetăţeni italieni ar ajunge la 86%.

Aceasta este concluzia raportului Cittalia-Anci ‘’Da residenti a cittadini: il diritto di cittadinanza alla prova delle seconde generazioni’’ prezentat pe 5 iulie la Roma. Studiul Cittalia-Anci semnalează că în 2029 se va dubla numărul de minori străini rezidenţ i în oraşele italiene, trecând de la procentul actual de 9,7% la 20,7%, adică doi minori din zece vor fi de origine străină.

DESCARCĂ RAPORTUL

Dacă ar fi modificată legea actuală privind cetăţenia, bazându-se pe ius soli şi nu pe principiul ius sanguinis în vigoare în acest moment, în 2029, 86% din totalul minorilor străini ar deveni cetăţeni italieni, şi nu numai 7%.

Dacă ar fi aprobată legea de iniţiativă populară propusă de comitetul “L’Italia sono anch’io”şi sprijinită şi de Anci (Asociaţia primăriilor italiene) care cere recunoaşterea cetăţeniei fiilor de părinţi rezidenţi în Italia de celpuţin un an, s-ar înregistra o schimbare netă de perspectivă cu efecte pozitive asupra reducerii excluderii tinerilor străini şi asupra inegalităţii de tratament, garantând un acces mai mare la drepturi şi servicii legate de statutul cetăţenilor.

În 2011 erau circa un milion (993.238) de minori cu cetăţenie străină în mod regular rezidenţi în Italia făcând să se înregistreze o creştere, din 2000 până astăzi, de 332%. Proporţia minorilor născuţi în Italia a crescut în mod notabil faţă de cea a minorilor şi tinerilor imigranţi veniţi din străinătate, reprezentând 71% din totalul minorilor străini rezidenţi. Studiul Cittalia-Anci, efectuat în zece oraşe din centru-nord (Torino, Alessandria, Genova, Varese, Verona, Trieste, Reggio Emilia, Ferrara, Forlì, Firenze) a evidenţiat o creştere constantă a numărului de minori străini (triplat din 2003 până în 2010), dar şi nepotrivirea substanţială a criteriului ius sanguinis pentru atribuirea dreptului de cetăţenie unui număr crescând de tineri ca prerogativă necesară pentru integrarea şi mobilitatea socială a generaţiilor secunde şi a familiilor lor.

Din 2005 până în 2010, din o sută de minori străini născuţi în Italia rezidenţi în oraşele analizate, în medie numai 62 au obţinut anual cetăţenia italiană potrivit art. 4, care acordă cetăţenia minorilor străini născuţi şi rezidenţi în Italia.

“Recunoaşterea cetăţeniei generaţiilor secunde de străini născuţi în Italia nu este numai în interesul imigranţilor, ci şi al italienilor. Dacă nu rezolvăm problema riscăm să trebuiască să ne confruntăm cu o bombă cu ceas. Trebuie să ne dăm seama că fără soluţii normative nu ne aşteaptă nici pe noi nici pe ei un viitor bun”, a spus Flavio Zanonato (PD), primarul Padovei şi delegat Anci pe probleme de imigraţie, intervenind la prezentarea studiului.

“Este necesară o nouă lege astfel încât comunitatea noastră să poată trăi bine şi fără conflicte. Unica modalitate de a ieşi din impasul în care ne aflăm – a afirmat – este aceea de a convinge po pulaţia de concretitudinea problemei având în vedere faptul că în ţara noastră trăiesc 5 milioane de lucrători străini. Trebuie abordată chestiunea integrării lor”.

Sindicatul Cgil este printre promotorii “Italia sono anch’io”. Secretarul general al Cgil, Susanna Camusso (foto), a declarat: “Tema cetăţeniei este o temă de civilizaţie, trăsătura de identitate a unei ţări care primeşte şi nu se poate trata prin logica grupărilor majoritare sau minoritare, nu se poate închide în logica de palat”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version