Menu
in

Italia, bărbați cu „body”, ascundeau prada în chiloți. Arestați patru români

Trucul, utilizat de patru români arestați de poliție, era pe cât de simplu pe atât de eficace: pentru a ascunde marfa furată purtau un body elastic sub haine.

Metoda a fost descoperită de agenții comisariatului din Spinaceto, condus de Claudio Cacace, în strânsă colaborare cu agenții de pază de la centrul comercial.

În imaginile camerelor de supraveghere au fost observate cinci persoane care, după ce au parcat în apropierea celei mai îndepărtate intrări, s-au despărțit în două ”baterii” și au intrat în magazinele cele mai aglomerate, de unde au ieșit la scurt timp după aparent fără a fi luat nimic.

Polițiștii i-au urmărit cu discreție și imediat ce a urcat cea de-a cincea persoană în mașină i-au somat să oprească. Reacția hoților a fost disperată: unul dintre ei a încercat să fugă pe jos și a fost blocat de o patrulă, dar și fuga celorlalți cu mașina a durat numai câteva sute de metri.

În interiorul mașinii au fost găsite circa 200 de obiecte diferite – cosmetice, parfumuri și articole pentru fumători – care tocmai fuseseră furate și un patent, probabil folosit pentru îndepărtarea plăcuțelor antifurt. Trucul cu body-ul a fost descoperit numai pe timpul perchezițiilor personale.

După verificările privind identitatea, cele trei persoane adulte, R.M., de 30 de ani, T.A.S., de 26, și D.M.I.D., de 24, au fost arestate, la fel ca unica femeie din grup care, fiind minoră, a fost dusă la Centrul de Primă Primire de pe via Virginia Agnelli. A cincea persoană, un minor de nici 14 ani, a fost semnalată la procuratura specializată și încredințată unei case-familie.

Marfa a fost înapoiată comercianților de la care a fost sustrasă.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version