Menu
in

Italia, deșurubau panourile din cupru de sub viaducte, pradă de 150.000 de euro. Trei români arestați

Deșurubau panourile din cupru de sub viaductele de pe noua șosea statală SS77 Val Di Chienti, Foligno-Civitanova Marche, pentru a le vinde în mod ilicit și a încasa sume importante de bani. Păcat însă că un culegător de sparanghel obișnuit să frecventeze acele locuri, pe teritoriul din Foligno, și-a dat seama de lipsa acestora și a semnalat cazul la Poliție. Agenții au prins și arestat trei români, care în total sustrăseseră 4.500 de kilograme de cupru cu o valoare de circa 150.000 de euro.

Anchetele, coordonate de Comisariatul din Foligno, au început în septembrie. Agenții au constatat în mod efectiv lipsa a numeroase panouri așezate sub câteva viaducte și au contactat ANAS pentru a înțelege dacă existau probleme structurale la noua șosea. Odată ce au constatat că nu exista vreun pericol, au intuit că putea fi vorba de un furt al prețiosului metal și i-au așteptat pe răufăcători în mai multe puncte de control.

Într-o duminică, pe o stradă de sub noua șosea, în apropiere de tunelul Colpersico, agenții au observat o furgonetă cu hoții care intenționau să încarce panouri din cupru.

Poliția a organizat astfel un baraj și a oprit banda în dreptul localității Ospedalicchio: este vorba de trei români, de circa 30 de ani toți, cu antecedente penale pentru trafic, tăinuire și furt, rezidenți în Perugia. În furgonetă au fost găsite diverse panouri și unelte. Vehiculul a fost pus sub sechestru, iar cuprul furat duminică a fost restituit societății ANAS.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version