Menu
in

Italia, pe primul loc la cianură în apă

Este îngrijorător ultimul raport al organizaţiei Legambiente în privinţa substanţelor otrăvitoare din lacuri, râuri, şi ape subterane deversate de către instalaţiile industriale. Raportul a fost publicat cu ocazia Zilei Mondiale a Apei (22 martie): în Italia încă este puternic impactul activităţii industriale asupra stării de sănătate a apelor.

Italia depăşeşte naţiunile europene cele mai industrializate în emisia de metale grele, în particular mercur, nichel, cadmiu şi arsenic, direct în cursurile de apă. Şi în ceea ce priveşte emisiile de cianură, este în capul listei; pe locul al doilea, imediat după Germania, pentru cloruri.

Datele (din 2011) au fost extrapolate din registrul „European pollutant release and transfer register”, un registru al emisiilor poluante produse de diferitele industrii europene, în care sunt fabricile însele cele care comunică, în mod anual, cantitatea de substanţe introduse direct în mediu şi, în acest caz, în ape.

O analiză parţială, aşadar, care nu ţine cont de diferitele fenomene de ilegalitate totală, dar care oricum arată clar că în Italia deşeurile de prelucrare ale fabricilor continuă, în bună parte, să ajungă în mod inexorabil în ape, alterându-le astfel caracteristicile chimice. Legambiente a luat în considerare numai datele privind principalele substanţe „periculoase prioritare”.

Aşadar, în 2011, în Italia au fost deversate peste 140 de tone de metale grele direct în ape, dintre care 51 de tone de zinc, 31 de tone de nichel, 31 de tone de crom, 12,7 tone de plumb, 9 tone de cupru, 4,85 tone de arsenic, 1,84 tone de cadmiu şi 258 de kilograme de mercur.

În ceea ce priveşte substanţele anorganice, în particular cloruri, fluoruri şi cianuri, se ajunge la aproape 2,8 milioane de tone, din care aproape jumătate derivate din activităţi de tip chimic.

Mai sunt apoi substanţele organice, tot din clasa celor „periculoase prioritare”, precum antracenul, benzenul, hidrocarburile policiclice aromatice (Ipa) şi nonilfenolii. Dacă pentru primele nu rezultă emisii în apă din partea instalaţiilor industriale, pentru nonilfenoli se ridică la 2,9 tone, cantitate care corespunde cu circa 60% din emisia europeană totală, pentru Ipa la 1,25 tone – echivalentul a 39% din cantitatea totală la nivel european – şi pentru benzen la 0,91 tone.

Confruntând în parte fiecare emisie cu cea a altor ţări europene mai industrializate (Franţa, Germania şi Regatul Unit ), reiese că patru metale grele din opt sunt emise în cantităţi mai mari de Italia. Este vorba de arsenic, cadmiu, mercur şi nichel. Toate metale care, la anumite niveluri, pe lângă fapte că sunt dăunătoare pentru ecosistem – pentru că îi alterează caracteristicile chimice – sunt extrem de toxice pentru om.

Dar cum de ajung metalele grele în ape? Cu siguranţă, mare parte din responsabilitate trebuie atribuită tipului de instalaţie: centralele electrice pe cărbune, de exemplu, emit, prin natura lor, substanţe cancerigene pentru om în cantităţi enorme, precum benzenul, mercurul, cadmiul şi multe altele. Însă, potrivit Legambiente, cauzele trebuie căutate în calitatea instalaţiilor şi în slabele controale ambientale în teritoriu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version