Menu
in

Lingerea feţei este viol, pescarez condamnat de Casaţie la închisoare

S-a încheiat, odată cu sentinţa Casaţiei, cu o condamnare la un an şi trei luni de închisoare pentru ameninţare şi viol, procesul pentru agresiunea „singulară” comisă de un comerciant din Pescara asupra unei „rivale” care îi făcea concurenţă, o româncă.

În culmea uneia dintre multele discuţii avută pe trotuar ziua în amiaza mare, în faţa mai multor martori, bărbatul, pe lângă faptul că a ameninţat-o pe femeie cu moartea şi cu închiderea activităţii, i-a pipăit sânii şi ar fi „lins-o neaşteptat” – astfel este scris în actele judiciare – de la bărbie până la nas.

Potrivit opiniei Curţii Supreme, este de pedepsit chiar şi utilizarea a „oricărei energii, chiar şi de proporţii reduse, produsă de mişcarea corporală care atinge o persoană fără consens sau fără ştirea ei pentru a-i împiedica refuzul„, la fel ca în cazul lingerii „frauduloase”.

Inculpatul a susţinut, fără succes, că nu a vrut să-şi satisfacă impulsurile sexuale, de altfel totul petrecându-se în faţa respectivilor parteneri, ci că voia să o înspăimânte pe concurentă.

Însă potrivit judecătorilor Casaţiei, pentru condamnare este suficient să existe „conştienţa şi intenţia de a comite un act invaziv şi care lezează libertatea sexuală a persoanei care nu-şi exprimă consimţământul, astfel că nu este necesar ca un asemenea act să aibă ca finalitate satisfacerea dorinţelor”, celui care îl comite.

Libertatea sexuală, subliniază Casaţia, reintră în libertatea personală care cuprinde „mai ales şi înainte de toate dreptul liberei autodeterminări sexuale, precum puterea de a dispune de propria persoană şi propriul corp, fără a fi admise intruziuni neconsimţite, un fel de „noli me tangere” (nu mă atinge), adică o interdicţie absolută de intromisiune în sfera intimă, sexuală, a persoanei, care se traduce prin interzicerea oricărei intruziuni corporale fără consens”.

În prima instanţă Benito F., de 42 de ani, fusese condamnat în decembrie 2011 de Tribunalul din Pescara la o pedeapsă mai mare a cărei entitate nu se cunoaşte, însă apoi Curtea de Apel din L’Aquila i-a acordat în 2013 circumstanţe atenuante generice.

Deşi violul comis în această situaţie reintră în cazurile mai puţin grave, Casaţia – sentinţa 35591 a Secţiei a III-a Penală – a exclus ca abuzurillor mai puţin violente şi invazive să li se acorde „dezincriminarea” introdusă de legea privind neimportanţa particulară a faptului. Inculpatul şi victima sunt patroni la Pescara a două birouri de copiat acte pentru suporturi electronice.

Faptele s-au întâmplat în ianuarie 2009.


Citiți și:

Viol în grup în Calabria, caz asemănător cu cel de la Vaslui: ”Ea şi-a căutat-o”. Victima, o fată de numai 13 ani

Româncă sechestrată și agresată trei zile de un conațional. Alexe Curuț a încercat și să o violeze

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version